Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Beucă Alexandru Costineanu la patru ani și patru luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație, în formă continuată și deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept.
Magistrații au dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor:
- 27,1 grame substanță care conțin 3 – MMC; (fapta din 3 noiembrie 2021)
- 5,6 grame substanță care conțin 3 – MMC; (fapta din 3 noiembrie 2021)
- 5 grame substanță care conțin 3 – MMC; (fapta din 1 august 2022)
- 7,89 grame substanță care conțin 3 – MMC (fapta din 1 august 2022)
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (6 martie 2025). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
Numărul dosarului este 2731/86/2024.
În motivarea deciziei se arată că, în fapt, în ultimii ani, s-a constatat o creștere semnificativă a consumului de droguri sintetice, cunoscute în mod uzual sub denumirea de “cristale”, o categorie relativ nou – apărută de substanțe chimice de cercetare din categoria catinonelor, aflate într-o continuă dezvoltare și adaptare la legislațiile statelor europene, studiate sub denumirea 3-CMC (3-cloromethcathinone) – drog de mare risc și 2MMC-(2 – Methylmethcathinone), substanțe cu efect psihoactiv, care au însă efecte similare, stimulatoare, entactogene și neurotoxice.
Acestea afectează eliberarea de neurotransmițători și creează dependență într-un ritm foarte alert. Profitând de acest context favorabil, inculpatul Beucă Alexandru Costineanu s-a făcut cunoscut atât pe raza localității de domiciliu, cât și în împrejurimi, ca fiind o persoană care se ocupă cu vânzarea de astfel de substanțe cu efect psihoactiv.
Astfel, conform cercetărilor efectuate în prezenta cauză, rezultă că începând cu anul 2018, inculpatul a desfășurat o amplă acțiune de distribuire a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe baza relațiilor de colegialitate, de rudenie, de amiciție ori generate de interese financiare, către numeroase persoane consumatoare, în special tineri, în vederea obținerii unor foloase materiale semnificative, fără a ține cont de efectul nociv al acestora asupra sănătății umane.
Inculpatul se aproviziona cu substanțe cu efecte psihoactive, în principal, din XXXX, iar apoi vindea sau oferea gratis aceste substanțe către diverse persoane, foști colegi de școală, prieteni sau alți cunoscuți. Distribuția substanțelor cu efect psihoactiv s-a realizat de către inculpat în mod direct de către acesta, la petreceri sau în diferite localuri pe care le frecventa sau pe bază de comenzi prin diverse aplicații precum ”Instagram”, ”Wicker Me”, ”Surespot”, dar și telefonice.
Prins cu peste 30 de grame de prafuri în mașină
La sfârșitul anului 2020, mai exact la data de 4 noiembrie 2020, în jurul orelor 01.20, un echipaj de poliție din cadrul poliției municipiului Vatra Dornei, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția DN 17 cu DJ 174D au procedat la oprirea pentru control a unui autoturism, la volanul căruia se afla inculpatul.
Pe bancheta din dreapta față fiind identificat fratele inculpatului, iar pe bancheta din spate se afla un tânăr care, la vederea organelor de poliție a început să devină agitat, motiv pentru care i s-a solicitat să coboare din autoturism. La coborârea din autoturism, tânărul respectiv a aruncat pe partea carosabilă două flacoane de culoare neagră pe care le-a scos din buzunarul din partea stângă al gecii.
În consecință, organele de poliție au procedat la efectuarea unui control corporal în urma căruia, în buzunarul din partea stângă al gecii a fost identificat un cântar digital cu carcasă de culoare neagră și alte bunuri. Asupra conducătorului auto și a fratelui acestuia, nu au fost identificate bunuri sau valori care să prezinte interes. În continuare, s-a procedat la conducerea persoanelor mai sus menționate și a autoturismului la sediul poliției municipiului Vatra Dornei, în vederea efectuării unui control amănunțit.
Pe traseul de deplasare spre sediul poliției, un alt șofer ce a fost oprit în trafic a precizat că în timp ce era oprit în trafic și se afla în interiorul autoutilitarei ce era poziționată în spatele autoturismului condus de inculpat a observat când unul dintre ocupanții autoturismului în cauză, respectiv conducătorul auto sau pasagerul din dreapta față, a aruncat un obiect sub banca amplasată în stația de transport persoane, amplasată în intersecție. În baza celor relatate de către bărbat, poliţiştii care au efectuat constatarea s-au deplasat la locația respectivă împreună cu acesta, ocazie cu care le-a indicat locul în care a observat că una dintre cele două persoane a aruncat un obiect. În urma verificărilor, sub banca din stația de transport persoane au identificat o pungă din plastic, transparentă ce conținea o substanță pulverulentă de culoare alb, ce a fost ridicată. La sediul poliției, în prezența conducătorului auto și a fratelui acestuia, ocazie cu care a fost identificată în spate, pe podea, o sacoșă din plastic de culoare verde în interiorul căreia se aflau două pungi ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare albă, despre care inculpatul și fratele său au declarat că i-a aparținut prietenului lor.
Cu privire la apartenența pungii din plastic aruncată de inculpat sub banca amplasată în stația de autobuz în care a fost identificată cantitatea de 34,42 grame substanță pulverulentă care conține 3- Methylmethcathinone (3-MMC), fratele inculpatului a declarat că aceasta a fost remisă inculpatului de către prietenul său, în semn de mulțumire că a fost luat cu mașina de inculpat, în condițiile în care acesta a rămas în drum cu mașina sa.
Câțiva dintre clienții inculpatului
Inculpatul vindea astfel de substanțe și în mod indirect, prin diferiți interpuși, cum ar fi numitul XXXX. În acest context, în cursul anului 2017, inculpatul s-a împrietenit cu XXXX, barman într-un bar frecventat de inculpat. Cu timpul, XXXX a aflat că inculpatul se ocupă de vânzarea de substanțe cu efect psihoactiv pe care le procură din XXXX, inculpatul arătându-se dispus în mai multe rânduri să îi vândă și lui astfel de substanțe. Astfel, o perioadă, inculpatul i-a vândut lui XXXX de 20 de ori substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive cu prețul de 100 lei pliculețul.
După anul 2019, devenind mai apropiat ca relație de prietenie cu inculpatul, acesta îi oferea substanțe cu efect psihoactiv gratis, obișnuind să le consume împreună. Au procedat astfel într-o perioadă când cei doi obișnuiau să se întâlnească de mai multe ori pe lună și să consume împreună astfel de substanțe.
În anul 2022, inculpatul a continuat să îi ofere lui XXXX substanțe cu efecte psihoactive, gratis sau în schimbul unor sume de bani. Pe parcursul acestui an, XXXX a consumat cu inculpatul de 15 ori substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive oferite de acesta din urmă gratis, iar de 4 ori a cumpărat de la inculpat același gen de substanțe în schimbul sumei de 100 lei /pliculeț.
De asemenea, la data de 26.07.2022, inculpatul i-a oferit acestuia un pliculeț conținând substanțe cu efecte psihoactive, fără a-i solicita vreo sumă de bani. Rezultă astfel că, în intervalul 2018 – 26.07.2022, a oferit sau vândut către XXXX de 41 ori substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Aspectele de fapt reținute mai sus sunt relevate de declarația martorului XXXX audiat în cursul urmăririi penale la data de 26.09.2022, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului din cursul urmăririi penale, cu referire la declarația din data de 21.11.2022, când a recunoscut integral toate faptele reținute în învinuire în raport cu numitul XXXX.
În continuare, instanța reține că în aceeași perioadă, mai precis în anul 2019, inculpatul l-a abordat pe un alt tânăr, pe care îl cunoștea, fiind foști colegi de liceu, în timp ce se aflau amândoi la Clubul Aquaqrius, propunându-i să consume împreună substanțe interzise. Cel din urmă a fost de acord, astfel că inculpatul i-a oferit spre consum substanțe cu efecte psihoactive, fără a-i percepe vreo sumă de bani în schimb. Ulterior acestei date, inculpatul l-a abordat de mai multe ori pe fostul coleg de liceu pentru a-l întreba dacă vrea să consume substanțe cu efecte psihoactive. În acest context, cu două luni înainte de data de 09.09.2022 când fostul coleg a fost audiat de organele de poliție, în timp ce se afla la o nuntă a cumpărat de la inculpat un pliculeț cu substanțe psihoactive pentru care a plătit suma de 100 lei. De asemenea, cu două săptămâni înainte de data de 09.09.2022, inculpatul i-a mai dat martorului un pliculeț cu astfel de substanțe, fără a-i lua bani, în semn de mulțumire pentru o sumă de bani pe care martorul i-o împrumutase în trecut. Astfel, în intervalul 2019 – august 2022, inculpatul a oferit sau vândut fostului coleg de 3 ori substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Tot în anul 2019, inculpatul s-a întâlnit la o petrecere organizată de el cu un alt fost coleg de liceu. Folosind același mod de operare ca în cazul celuilalt fost coleg de liceu, inculpatul l-a abordat pe martor întrebându-l dacă nu ar vrea să consume substanțe cu efect psihoactiv, cel din urmă fiind de acord. Astfel, au acest prilej, pentru prima dată, martorul a consumat astfel de substanțe oferite de inculpat, fără a plăti vreo sumă de bani. Ulterior, în cursul anului 2020, martorul a cumpărat de 4 ori substanțe cu efecte psihoactive de la inculpat, pentru fiecare pliculeț cu astfel de substanțe plătindu-i acestuia suma de 100 lei, una dintre aceste tranzacții având loc la jumătatea anului 2020 la un club. Tranzacțiile cu inculpatul se desfășurau, de regulă, în timpul nopții, în mașina acestuia din urmă. Dat fiind că martorul a început să consume substanțe cu efecte psihoactive în mod frecvent, în tot cursul anului 2021 a apelat la inculpat pentru a cumpăra astfel de substanțe, cu o frecvență de două ori pe săptămână achiziționând câte un pliculeț cu suma de 100 lei fiecare. Această practică s-a menținut și pe parcursul anului 2022, când începând cu luna ianuarie și până în luna august, inculpatul i-a vândut martorului câte 1 pliculeț cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive cu o frecvență de 5 ori pe lună. Tranzacțiile aveau loc în diferite locații, atât în timpul zilei, cât și noaptea. Rezumând, rezultă că în perioada 2019 – august 2022, inculpatul a oferit sau a vândut de 149 ori substanțe cu efecte psihoactive către martor.
Peste 300 de acte materiale până a fost prins
Instanța reține că gravitatea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, însumând un număr de 307 acte materiale, este una extrem de ridicată determinată de împrejurările factuale în care au fost comise faptele, cu referire la faptul că activitatea infracţională s-a desfăşurat pe o perioadă de timp îndelungată ce s-a întins pe parcursul a 5 ani și s-a concretizat în acte materiale repetitive de oferire sau vindere de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive către martorii audiați în cursul urmăririi penale.
Într-adevăr, substanțele astfel comercializate într-o singură ocazie, nu erau într-o cantitate ridicată, însă frecvenţa şi numărul actelor materiale sunt considerabile (307 acte materiale).
Anturajul inculpatului este compus din persoane consumatoare de astfel de substanțe interzise, iar martorii audiați în cursul urmăririi penale au relevat faptul că inculpatul era cunoscut ca fiind persoana de la care se puteau achiziționa astfel de substanțe, în mod frecvent, el însuși fiind consumator de astfel de substanțe.
Va mai avea în vedere instanța faptul că inculpatul și-a dezvoltat un mod de operare bine pus la punct, în sensul că din declarațiile mai multor martori audiați în cursul urmăririi penale rezultă că acesta le-a oferit prima dată gratis substanțe cu efecte psihoactive, după care aceștia au început să procure de la inculpat, în schimbul unor sume de bani, de regulă 100 lei/pliculeț,
Inculpatul nu are antecedente penale.