Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelurile formulate de inculpatul Vasile Coca și partea civilă, împotriva sentinței penale pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc prin care inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Sadova sau Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, pe o perioadă de 90 de zile.
Inculpatul este obligat să îi plătească victimei suma de 3.000 de lei, cu titlul de daune morale.
Decizia este definitivă.
Numărul dosarului este 622/206/2023.
Persoana vătămată din acest dosar este sora inculpatului, aceștia având încă un frate, toți fiind din comuna Sadova. Victima s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 de lei, reprezentând suma de 90.000 de lei (daune morale) și suma de 10.000 de lei (daune materiale).
Între victimă și cei doi frați ai săi există o stare conflictuală mai veche, generată de modul în care s-a împărțit moștenirea rămasă de la părinții defuncți. Aceasta stare conflictuală a culminat când cei doi frați au vândut un teren cu suprafața de 14,5 ha către un localnic, iar pentru a întocmi contractul de vânzare-cumpărare i s-a solicitat acordul și victimei, căreia i s-a oferit o parte din contravaloarea terenului, însă femeia a refuzat categoric să semneze contractul, fiind nemulțumită de ofertă.
Pe fondul acestei neînțelegeri, în ziua de 24 iunie 2020, în timp ce femeia se afla în apropierea Cimitirului Eroilor a fost abordată de inculpat, care a început să o șantajeze, respectiv i-a solicitat să renunțe la pretențiile ei cu privire la partea sa de moștenire și să semneze înscrisurile necesare la notariat. Întrucât aceasta nu a acceptat, inculpatul i-a adresat amenințări cu acte de violență și cu moartea, dacă nu se supune.
De asemenea, la data de 29 august 2020, inculpatul a așteptat-o pe sora sa în fața Bisericii ”Sf. Nicolai”, pentru a încerca o nouă negociere. Pentru că victima a încercat să evite conflictul cu fratele ei, vrând să își continue deplasarea, inculpatul i-a adresat din nou amenințări cu acte de violență și cu moartea dacă nu semnează contractul de vânzare-cumpărare.
La audieri, victima a spus că la data de 24 iunie 2020, pe la ora 12.00, în timp ce se întorcea de la biserică, s-a intersectat cu fratele care i-ar fi spus pe un ton ridicat: ”Dacă nu va semna va fi capătul său și că bagă cuțitul în mine”. Pentru că știa că fratele ei deține un cuțit asupra sa tot timpul, acele amenințări i-au indus o stare reală de temere, cu atât mai mult cu cât de față la discuția din acele momente a fost copilul minor al unui localnic.
La data de 19 ianuarie 2021, victima a spus că fratele său face presiuni asupra sa încă din anul 2014 pentru a o convinge să semneze un contract de vânzare-cumpărare pentru un teren rămas moștenire după bunicul defunct și totodată i-a trimis de nenumărate ori scrisori și somații prin care o obliga să semneze acel înscris și chiar să îi plătească suma de 500.000 de lei, care reprezenta partea lui de moștenire.
Pentru a se proteja de fratele său, femeia a spus că și-a montat camere de supraveghere la locuința sa și folosea o rută ocolitoare spre biserică, fiindcă știa locul în care o așteapta în fiecare duminică pentru a o aborda. De asemenea, femeia a spus că fratele său a amenințat-o de mai multe ori cu cuțitul.
La dosar au fost adăugate șase copii xerox ale scrisorilor primite de la inculpat, respectiv una din 2020, una din 2019 , trei din 2018 și o somație din 2014.
În dosar a fost audiat un martor minor care a auzit din curtea locuinței sale cum inculpatul i-a spus victimei: ”îți rup gâtul”. Martorul nu a observat dacă victima a fost lovită, doar că la scurt timp a ajuns un echipaj de poliție care i-a liniștit pe cei doi.
O martoră a spus că a citit unele scrisori primite de victimă de la inculpat, prin care expunea aceeași dorință și îi adresa amenințări cu moartea precum: ”te omor” și ”te las lată în curte pentru a nu-ți mai trebui avere” în cazul în care nu se va conforma.
Prin intermediul scrisorilor, inculpatul i-a mai transmis victimei: ”te ucid, îți sparg capul, te călicesc”, ”poate fi așa cum vrei tu, da nu fără vărsare de sânge”, ”îți tai capul, cu mine nu vei avea zile bune”.
Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc a comunicat faptul că inculpatul figura internat în cadrul instituției în perioada 2002-2018, având un număr de 28 de internări. Ultima internare a fost la data de 15 octombrie 2018, când a fost diagnosticat cu tulburare anxioasă și depresivă mixtă și tulburare depresivă recurentă.
Prin ordonanța din data de 22 martie 2021, s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului și prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava a concluzionat că inculpatul suferă de tulburare de personalitate emoțional instabilă, tulburare anxioasă și depresivă mixtă, dar s-a considerat că acesta are capacitate psihică de analiză și sinteză a conținutului și consecințelor faptelor sale penale și civile, iar discernământul este prezent.
Declarația inculpatului
La audieri, inculpatul a spus că la data de 24 iunie 2020, în jurul orei 12.00, se afla în apropierea Cimitirului Eroilor și o aștepta pe sora sa pentru a purta o nouă discuție cu privire la obligația acesteia de a-i ceda cota indiviză din moștenirea rămasă după părinții decedați și întrucât aceasta a continuat să refuze, discuția a degenerat și a început să îi adreseze injurii persoanei vătămate, spunându-i ”cățea nenorocită”, ”viperă blestemată”, să o amenințe cu acte de violență, cu moartea și să îi spună că ”o va băga într-un scaun cu rotile”, în speranța că o va convinge să îi cedeze acea cotă indiviză pe care sora sa i-o datora, demonstrându-i totodată că nu va ceda niciodată.
Inculpatul a spus că deși a văzut că victima încerca să plece din acel loc pentru a încheia discuția, și-a pus bicicleta în fața acesteia pentru a-și finaliza negocierea. Inculpatul a mai spus că în acel moment nu avea asupra sa vreun cuțit sau alt obiect ascuțit și nici nu a încercat să o lovească pe sora sa, observând că din spatele unei porți filmau cu telefonul mobil copiii unui vecin.
Referitor la incidentul din data de 29 august 2020, inculpatul a spus că a observat-o pe sora sa că ieșea din biserică și s-a îndreptat spre aceasta cu dorința de a discuta despre problemele lor, dar femeia a plecat în grabă.
De asemenea, inculpatul a precizat că pentru același motiv a avut altercații de acest fel de nenumărate ori cu sora sa, și chiar s-a deplasat spre domiciliul ei pentru a face presiuni și a o constrânge să semneze actele necesare, fiind sancționat contravențional de polițiști de mai multe ori.
Inculpatul a recunoscut scrisorile trimise surorii sale în perioada 2016-2020.