În ultimele două zile, jurnalista suceveancă Oana Șlemco a ajuns ținta unui val de atacuri la persoană după ce a ridicat public semne de întrebare privind situația conducerii Spitalului Clinic Județean Suceava și concursul pentru funcția de manager.
Discuția a pornit de la faptul că actualul manager interimar, Larisa Blănari, este nașa de cununie a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, relație confirmată public chiar de acesta. Blănari conduce interimar spitalul, iar pentru funcția de manager este în desfășurare un concurs public.
You might also like
Într-o primă postare, Oana Șlemco a explicat de ce consideră că relațiile personale și politice din jurul procedurii ridică întrebări privind aparența de imparțialitate a concursului.
Ulterior, jurnalista a revenit și a reclamat că dezbaterea s-a mutat de la întrebările formulate de ea la atacuri asupra persoanei sale.
„Atacurile la persoană nu schimbă faptele și nici întrebările pe care le-am ridicat”, a transmis Șlemco.
Aceasta spune că în spațiul public au fost răspândite inclusiv informații false despre activitatea sa profesională, motiv pentru care a ținut să precizeze: ”Nu am fost și nu sunt cadru didactic al USV”.
Totodată, afirmă că a fost acuzată fără dovezi că ar fi primit bani de la o formațiune politică și că atacurile au ajuns să îi afecteze inclusiv familia.
Dincolo de disputa politică punctuală, asemenea episoade ridică o problemă mai largă. Atunci când răspunsul la întrebările unui jurnalist este înlocuit cu insulte, acuzații personale sau tentative de discreditare, efectul poate fi unul de intimidare. Mesajul transmis este că jurnalistul care insistă asupra unui subiect incomod riscă să devină el însuși subiectul atacului.
În cazul jurnaliștilor care au trecut deja prin amenințări, jigniri și campanii de denigrare, astfel de presiuni au însă șanse mai mici să producă efectul dorit. Nu li se ”închide gura cu pumnul” atât de ușor. Poate că un jurnalist tânăr, aflat la început de drum, ar putea fi descurajat de un asemenea val. Cei obișnuiți cu asemenea presiuni tind însă să continue să pună întrebări.
Oana Șlemco spune exact acest lucru:
”În ciuda presiunilor, a amenințărilor voalate, transmise inclusiv de primari PSD în comentariile la postarea care a declanșat toate aceste atacuri la care eu și familia mea suntem supuși, a tentativelor de denigrare, voi continua să semnalez lucrurile care afectează societatea, așa cum am făcut și până acum.”.
Presa nu are rolul de a menaja puterea, ci de a o verifica. Un jurnalist adevărat nu aplaudă la comandă și nu caută să-și păcălească foamea cu covrigeii puși la dispoziție pe la conferințele de presă, ci incomodează atunci când interesul public o cere. Rolul său este să întrebe, să verifice, să compare și să scoată la lumină ceea ce alții ar prefera să rămână nespus. Când un jurnalist este atacat pentru că își face meseria, problema nu mai este doar a lui, ci a întregii societăți, pentru că atacul asupra presei este, în fond, un atac asupra dreptului publicului de a ști.
