O hotărâre pronunțată de Judecătoria Suceava la 13 august 2026 pune într-o lumină extrem de proastă demersul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava în scandalul interminabil dintre interlopul Cătălin Cimpoiași, zis ”Cimpa”, și fiul său de 10 ani.
Instituția care avea deja în propriile documente informații potrivit cărora copilului îi este frică de tată a cerut instanței ca tocmai minorul să fie introdus timp de trei luni într-un program de consiliere psihologică, pentru ca executarea programului de vizită să poată merge înainte. Judecătorul a respins cererea și a arătat, în esență, în direcția opusă: problema nu este un copil care trebuie ”convins” să-și accepte tatăl, ci comportamentul tatălui față de copil și față de mama acestuia.
You might also like
Pentru Cătălin Cimpoiași, zis ”Cimpa”, cunoscut în Suceava drept fondatorul ”Școli de Șmecheri de la Albina”, hotărârea este cu atât mai usturătoare cu cât nu vine din gura fostei soții, dintr-un raport de presă sau din declarația vreunui adversar.
Vine de la un judecător.
Mai mult, vine după ce judecătorul l-a ascultat personal pe copil.
Iar concluzia este greu de răstălmăcit: minorului îi este frică de tatăl său, reticența sa este determinată de ”atitudinea defectuoasă a tatălui”, iar înainte de a încerca să fie schimbată reacția copilului trebuie schimbat comportamentul adultului.
Pentru DGASPC Suceava, hotărârea ridică însă o întrebare la fel de incomodă:
Cum ajunge instituția însărcinată cu protecția copilului să ceară trei luni de consiliere pentru copil, în condițiile în care tocmai propriile sale evaluări consemnaseră anterior, în mod repetat, că băiatul îi este frică tatălui său? Documente DGASPC prezentate anterior de Știrea Sucevei consemnau atât teama minorului, cât și refuzul său de a păstra legătura cu tatăl în acel moment. Le găsiți dând click AICI.
Judecătoria Suceava a spus ”NU”. Fără cale de atac
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a solicitat instanței introducerea fiului lui Cătălin Cimpoiași într-un program de consiliere psihologică pentru o perioadă de trei luni.
Judecătoria Suceava a analizat cererea, documentele, istoricul relațiilor dintre părinți, procesul-verbal al executorului și, extrem de important, l-a ascultat pe copil.
La 13 august 2026 a venit verdictul: cererea DGASPC Suceava a fost respinsă ca neîntemeiată.
Hotărârea este fără cale de atac.
Dar adevărata bombă nu este sentința. Ci motivarea.
Judecătorul nu spune doar că o anumită condiție procedurală nu a fost îndeplinită și nu închide sec dosarul.
Instanța intră direct în miezul problemei și explică de ce, în situația actuală, trimiterea copilului la psiholog pentru a facilita executarea programului de vizitare este nepotrivită.
Judecătorul constată că minorului îi este frică de propriul tată. Apoi stabilește că prioritară este ”remedierea comportamentului tatălui față de minor și mama acestuia”.
Și, ca lucrurile să fie cât se poate de limpezi, concluzionează că, atât timp cât tatăl nu își schimbă comportamentul, consilierea psihologică a copilului este inutilă și contrară interesului superior al minorului.
Cu alte cuvinte, DGASPC a cerut să fie trimis copilul la consiliere. Judecătorul s-a uitat la dosar, a ascultat copilul și a constatat că adultul trebuie să-și schimbe conduita.
DGASPC voia trei luni de consiliere după un episod în care copilul a plâns și a fugit în casă
Totul pornește de la executarea silită a programului de legături personale pe care Cătălin Cimpoiași îl are stabilit cu fiul său printr-o hotărâre judecătorească.
La solicitarea lui ”Cimpa”, Judecătoria Suceava încuviințase executarea silită.
La 18 octombrie 2025, executorul judecătoresc, Cătălin Cimpoiași, reprezentanți ai forței publice și un psiholog delegat de DGASPC Suceava s-au prezentat la locuința în care se afla copilul.
Ce s-a întâmplat acolo a fost consemnat chiar în procesul-verbal folosit ulterior pentru declanșarea procedurii.
Copilul a refuzat să relaționeze cu tatăl său. A spus că tatăl fusese rău cu mama și cu bunicii. A refuzat să discute cu persoanele străine prezente. A devenit agitat. A izbucnit în plâns. Apoi s-a retras în casă.
Programul de vizitare nu a putut fi pus în aplicare.
Pentru orice observator de bun-simț, scena descrie în primul rând un copil aflat într-o stare emoțională puternică.
În mecanismul birocratic al executării silite, episodul a produs însă un alt rezultat: dosare, procese-verbale, sesizări și, în cele din urmă, o cerere prin care copilul urma să fie trimis timp de până la trei luni la consiliere psihologică.
Exact același copil care plângea atunci când trebuia să meargă cu tatăl.
”Conflict de loialitate”, în varianta DGASPC. Frică de tată, după ce copilul a fost ascultat de judecător
În cererea DGASPC s-a susținut că refuzul copilului ar fi fost generat de un ”evident conflict de loialitate” și de tensiunile dintre părinți.
Instituția a apreciat că o intervenție psihologică era necesară pentru restabilirea echilibrului emoțional al copilului și pentru facilitarea reconectării acestuia cu figura paternă. Cu alte cuvinte, să-l iubească cu forța.
Formularea sună impecabil administrativ.
„Conflict de loialitate”.
„Restabilirea echilibrului emoțional”.
„Reconectarea cu figura paternă”.
Numai că, după ce discursul birocratic a fost pus față în față cu copilul real și cu istoricul real al familiei, instanța a ajuns la o explicație diferită.
Judecătorul a coroborat procesul-verbal al executorului cu ceea ce minorul a declarat chiar în camera de consiliu.
Și a stabilit că refuzul său nu reprezintă un refuz categoric în sensul în care fusese prezentată procedura, ci o reticență determinată de comportamentul tatălui în relația cu el.
Instanța consemnează explicit: minorului îi este frică de tatăl său.
De aici apare inevitabil o problemă pentru DGASPC Suceava.
Înainte de a lipi unui copil eticheta comodă de ”conflict de loialitate” și de a cere instanței trei luni de consiliere, instituția nu ar fi trebuit să privească mai atent propriile documente și propriul istoric de evaluare a acestui copil?
Culmea: chiar DGASPC consemnase anterior că băiatului îi este frică de tată
Știrea Sucevei a arătat anterior că, în documente întocmite chiar de specialiști ai DGASPC Suceava, copilul fusese descris ca fiind dezvoltat corespunzător vârstei, fără deficite cognitive și fără tulburări emoționale ori de comportament severe.
În schimb, problema apărea în mod repetat atunci când discuția ajungea la tată.
Copilul relatase că tatăl fusese ”rău cu mama”, că îl văzuse lovindu-l pe bunicul matern și că îi era frică de propriul tată.
Într-o evaluare ulterioară, din iunie 2025, copilul a spus din nou că nu dorește să păstreze legătura cu tatăl deoarece îi este frică de acesta, iar psihologul a consemnat sentimentele de teamă și respingerea contactului cu tatăl.
Așadar, DGASPC Suceava nu descoperea în vara lui 2026 pentru prima dată că exista o problemă.
Instituția avea deja în propriile documente un copil care spunea că se teme.
Și tot instituția a ajuns să ceară instanței ca minorul să fie introdus într-un nou program de consiliere pentru a facilita reluarea relației cu tatăl.
Este greu de imaginat o ilustrare mai bună a modului în care un mecanism de protecție a copilului riscă să devină, atunci când este aplicat mecanic, un mecanism care îl obligă pe copil să suporte încă o rundă de intervenții pentru o problemă pe care chiar instituția o localizase deja în relația sa cu adultul.
În loc să întrebe mai întâi ”de ce se teme copilul?”, aparatul administrativ pare să fi ajuns prea repede la întrebarea ”cum îl facem să accepte vizita?”.
Judecătorul a schimbat ordinea întrebărilor.
Mama: nu eu i-am băgat frica în cap. Copilul a văzut violențele
Mama minorului a contestat în instanță tocmai ideea că reacția copilului ar reprezenta automat rezultatul influențării sale de către ea.
În întâmpinarea depusă la dosar, aceasta a cerut să nu fie considerate dovedite afirmații precum inducerea refuzului minorului, existența unui conflict de loialitate sau obstrucționarea sistematică a relației cu tatăl în lipsa unei evaluări psihologice care să demonstreze asemenea concluzii.
Femeia a arătat că simplul fapt că un copil refuză contactul într-o situație în care la poarta sa apar tatăl, executorul, reprezentanți ai forței publice și alte persoane străine nu poate fi transformat automat într-o dovadă de alienare parentală.
Mama a descris și un istoric extrem de dur al relației cu fostul soț.
Potrivit susținerilor formulate de aceasta în proces, destrămarea familiei a venit pe fondul unor acte grave de violență exercitate de Cătălin Cimpoiași asupra ei, inclusiv un episod în care ar fi strâns-o de gât până și-ar fi pierdut cunoștința.
Femeia a susținut că minorul, pe atunci în vârstă de aproximativ cinci ani, a asistat la asemenea episoade și a fost marcat de ele.
Aceste relatări reprezintă poziția procesuală a mamei, însă unele elemente esențiale din acest tablou nu au rămas simple acuzații.
Judecătoria Suceava avea deja propriile constatări din litigii anterioare.
Judecătorul: copilul a asistat în mod repetat la violențele tatălui asupra mamei
În motivarea noii hotărâri, Judecătoria Suceava se raportează la sentința pronunțată în 2023 în procesul dintre părinți.
Instanța arată că din probele administrate atunci rezultase că relațiile dintre foștii soți erau grav vătămate și că exista culpa tatălui în deteriorarea relațiilor și destrămarea căsătoriei.
Mai mult, judecătorul amintește expres că minorul asistase în mod repetat la acte de violență exercitate de tată asupra mamei sale.
Instanța amintește și existența unui ordin de protecție emis în 2020 împotriva lui Cătălin Cimpoiași și în favoarea copilului.
Aici construcția cu ”conflictul de loialitate” începe să se fisureze serios.
Un copil care a asistat la violențe între părinți și care declară că îi este frică de autorul acelor acte nu poate fi tratat pur și simplu ca un copil încăpățânat, prins inexplicabil într-un ”conflict de loialitate”, care trebuie trimis la psiholog până când devine suficient de cooperant pentru executarea programului.
Iar exact asta pare să spună, într-un limbaj juridic mult mai temperat, și instanța.
Instanța nu a găsit un refuz ”nejustificat”
Judecătoria Suceava recunoaște că există o hotărâre executorie prin care tatăl are un program de vizitare.
Recunoaște că minorul a refuzat să meargă cu el.
Recunoaște că executorul a consemnat acest refuz.
Deci formal, primele elemente ale procedurii existau.
Dar legea nu transformă copilul într-un colet care trebuie predat pentru că trei căsuțe procedurale au fost bifate.
Instanța trebuia să analizeze și dacă obligarea copilului la consiliere este oportună și dacă servește interesului superior al minorului.
Iar aici demersul DGASPC s-a împotmolit.
Judecătorul a considerat că refuzul copilului nu este unul categoric și nejustificat, ci are o explicație concretă: teama de tată și atitudinea acestuia în relația cu minorul.
Această diferență este uriașă.
Una este să ai în față un copil care respinge fără explicație un părinte și pentru care consilierea poate ajuta la deblocarea relației.
Alta este să ai un copil care spune că îi este frică, care a asistat la violențe, care a mai fost evaluat, care a mai fost consiliat și care descrie constant aceeași cauză a temerii.
În al doilea caz, a-l trimite din nou pe el la ”reparat” riscă să însemne tratarea victimei simptomului în locul cauzei.
Judecătoria îi transmite lui Cimpa unde este problema: la comportamentul lui
Urmează una dintre cele mai grele constatări pentru Cătălin ”Cimpa” Cimpoiași din întreaga hotărâre.
Instanța spune că, în situația actuală, ”primordială este remedierea comportamentului tatălui față de minor și mama acestuia”.
Nu remedierea copilului.
Nu disciplinarea copilului.
Nu încă trei luni de explicații date copilului despre obligația de a avea relații personale cu tatăl.
Remedierea comportamentului tatălui.
Judecătorul mai consideră necesară îmbunătățirea relației dintre tată și fiu, dar și a relației dintre tată și mama copilului, astfel încât minorul să nu mai fie pus la mijloc între cei doi adulți.
Pentru un personaj care în spațiul public și în nenumărate demersuri încearcă să proiecteze imaginea unui tată căruia i-ar fi refuzat pur și simplu copilul, constatarea este devastatoare.
Judecătorul nu îi spune mamei: ”convinge copilul”.
Nu îi spune copilului: ”trebuie să te obișnuiești cu tatăl”.
Spune, în esență, tatălui: schimbă-ți comportamentul.
”Cimpa”, fondatorul ”Școlii de Șmecheri de la Albina”, nu este tocmai un necunoscut al instanțelor
Cătălin Cimpoiași nu ajunge pentru prima dată în atenția instanțelor.
În februarie 2024, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv la un an și cinci luni de închisoare în regim de detenție pentru amenințare, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Într-un alt dosar, Curtea de Apel Suceava a menținut definitiv o amendă penală de 7.200 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, într-o cauză pornită după un scandal produs într-o sală de sport din Suceava. În hotărârile relatate de Știrea Sucevei era consemnat și istoricul său penal anterior.
Știrea Sucevei îl prezintă de ani de zile drept fondator al așa-numitei ”Școli de Șmecheri de la Albina”, sintagmă jurnalistică folosită în seria de materiale despre Cimpoiași și anturajul său. Publicația a relatat inclusiv condamnarea definitivă din dosarul în care Cimpoiași și alte persoane au fost judecați după agresarea unui bărbat în centrul Sucevei.
În aceste condiții, teama unui copil nu poate fi măturată sub covor doar pentru că există o hotărâre care stabilește un program de legături personale.
Iar Judecătoria Suceava tocmai a refuzat să facă asta.
Copilul spusese că simte ”un gol în stomac” când trebuie să vorbească cu tatăl
În întâmpinarea depusă în actualul dosar, mama a prezentat instanței și declarații anterioare ale minorului.
Potrivit documentului, copilul spusese că nu dorește să vorbească cu tatăl său la telefon sau pe WhatsApp, că tatăl țipă la el și la mamă și că îi este frică de el.
Mai mult, minorul ar fi relatat în fața instanței, într-un alt litigiu, că simte ”un gol în stomac” atunci când trebuie să vorbească cu tatăl și că își dorește ca acesta să îl lase în pace.
Copilul ar fi explicat că teama provine inclusiv din faptul că își văzuse tatăl lovind-o pe mamă și că, într-un asemenea episod, încercase chiar să se interpună pentru a o apăra.
Și acestea sunt elemente care apar în poziția procesuală a mamei, însă tabloul general al fricii copilului este confirmat separat de constatările pe care instanța și le însușește în motivare.
Judecătorul a ajuns la aceeași concluzie după propria audiere a copilului: îi este frică de tată.
La școală s-ar fi ascuns sub bancă atunci când apărea Cimpa
Mama a mai invocat un răspuns al unității de învățământ la care este înscris minorul.
Potrivit susținerilor depuse la dosar, cadrele didactice ar fi observat că băiatului îi este frică de tată și că acesta s-ar fi ascuns chiar sub bancă atunci când tatăl apărea neanunțat la școală.
În același material procesual se arată că unitatea de învățământ ar fi reclamat și nerespectarea de către tată a regulilor școlii și a programului destinat relației cu părinții.
Din nou, nu vorbim despre un copil care manifestă o problemă generală de comportament.
Evaluările DGASPC prezentate anterior de publicația noastră îl descriau ca fiind bine îngrijit, cooperant, dezvoltat corespunzător și fără deficite cognitive sau probleme emoționale severe generale.
Punctul sensibil apărea constant în același loc: tatăl.
Și atunci DGASPC pe cine voia să trateze?
Aici întrebarea devine inevitabilă.
- Dacă instituția de protecție a copilului știa că băiatul este bine dezvoltat, că nu prezintă tulburări severe și că frica apare în legătură cu propriul tată;
- dacă instituția avea consemnat faptul că minorul nu dorește contactul pentru că îi este frică;
- dacă minorul mai fusese consiliat;
- dacă existau în istoricul familiei acte de violență reținute inclusiv de instanțe;
de ce ținta următoarei intervenții trebuia să fie din nou copilul?
Desigur, articolul 913 din Codul de procedură civilă stabilește un mecanism prin care DGASPC sesizează instanța atunci când executorul constată refuzul minorului.
DGASPC nu putea pur și simplu să ignore procedura.
Dar existența unei obligații procedurale de sesizare nu transformă automat solicitarea concretă într-una oportună și nici nu obligă instanța să o admită.
Tocmai de aceea există judecătorul.
Iar judecătorul a analizat situația concretă și a spus nu.
Un demers făcut la ”aproape un an” de la episodul care l-a generat
Instanța mai identifică o problemă care face solicitarea DGASPC și mai greu de apărat din perspectiva utilității sale.
Procesul-verbal în care fusese consemnat refuzul minorului datează din 18 octombrie 2025.
Cererea DGASPC a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava abia la 23 iulie 2026.
Judecătorul subliniază chiar în motivare că demersul a fost formulat la aproape un an după episodul de la care pornise procedura.
Cu alte cuvinte, DGASPC solicita în vara anului 2026 obligarea copilului la consiliere pe baza unui episod petrecut în toamna anului 2025.
Între timp, copilul crescuse.
Fusese evaluat.
Fusese consiliat.
Relația cu tatăl evoluase sau, după caz, se deteriorase.
Totuși, mecanismul birocratic mergea înainte, cu procesul-verbal vechi la dosar.
Copilul îi spune judecătorului că a mai fost la consiliere
La audierea din actualul proces, minorul a precizat că a mai participat la ședințe de consiliere în cadrul DGASPC Suceava.
Nici acest detaliu nu a trecut neobservat de instanță.
Așadar, nu vorbim despre situația în care niciun specialist nu ar fi discutat vreodată cu copilul și în care trei luni de consiliere reprezentau prima șansă de a afla ce se petrece.
Copilul fusese deja trecut prin evaluări și consiliere.
Spusese ce îl sperie.
Spusese de cine îi este frică.
Documentele consemnaseră.
Cu toate acestea, soluția administrativă a ajuns din nou la copil.
De data aceasta judecătorul a refuzat să mai mute povara asupra minorului.
Instanța: modificarea conduitei tatălui ar putea reface relația fără consilierea copilului
Probabil cel mai important pasaj al hotărârii este cel în care Judecătoria Suceava indică soluția pe care o vede pentru relația tată-fiu.
Instanța apreciază că modificarea conduitei tatălui față de copil ar putea conduce la reluarea legăturilor dintre cei doi fără să mai fie necesară consilierea psihologică a minorului.
Este exact opusul filosofiei ”copilul refuză – trimitem copilul la psiholog”.
Instanța spune: schimbați cauza și s-ar putea să dispară efectul.
Dacă unui copil îi este frică de un adult, soluția nu poate fi, automat, să îl consiliezi pe copil până nu-i mai este frică.
Prima întrebare trebuie să fie dacă adultul care generează frica are ceva de schimbat în propriul comportament.
Judecătoria Suceava tocmai a răspuns afirmativ.
Lovitura finală: consilierea copilului ar fi ”inutilă”
Instanța nu se limitează la cuvinte moi precum ”inoportună” sau ”prematură”.
Judecătorul merge mult mai departe.
În motivare se arată, în esență, că atât timp cât tatăl nu își schimbă comportamentul față de minor, consilierea psihologică a copilului este o măsură inutilă și contrară principiului interesului superior al minorului.
”Inutilă”.
Un cuvânt greu pentru DGASPC Suceava.
Pentru că exact instituția de protecție a copilului venise în instanță să ceară acea măsură.
Iar judecătorul, după analizarea actelor și audierea minorului, a considerat-o inutilă.
Este greu să ceri un rechizitoriu administrativ mai limpede decât atât.
DGASPC Suceava pare să fi tratat efectul, nu cauza
Nu este rolul unei publicații să substituie evaluarea unui psiholog sau decizia unei instanțe.
Dar este rolul presei să compare ce spune o instituție cu ceea ce există în propriile documente ale instituției.
Iar aici contradicția sare în ochi.
DGASPC avea informații despre teama copilului.
DGASPC îl evaluase.
DGASPC consemnase faptul că minorul nu dorește relația cu tatăl la acel moment pentru că se teme.
Copilul fusese deja consiliat.
Cu toate acestea, instituția a ajuns să ceară încă trei luni de consiliere pentru minor în procedura menită să permită continuarea executării programului de vizită.
Judecătorul a fost cel care a spus că, de fapt, trebuie lucrat la comportamentul tatălui.
Dacă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului nu identifică diferența dintre un copil care trebuie ajutat să-și depășească o teamă irațională și un copil a cărui teamă are rădăcini într-un istoric de violență și într-un comportament parental defectuos, atunci apare o întrebare serioasă despre modul în care instituția înțelege noțiunea de ”interes superior al copilului”.
În acest caz, instanța pare că a trebuit să-i reamintească Direcției ce înseamnă acest principiu.
Cimpa poate executa o hotărâre. Nu poate executa afecțiunea propriului copil
Cătălin Cimpoiași are un program de legături personale stabilit printr-o hotărâre judecătorească.
Acesta este un fapt.
Are dreptul să urmărească respectarea hotărârii.
Și acesta este un fapt.
Dar niciun executor, nicio patrulă, niciun proces-verbal și nicio serie de ședințe obligatorii de consiliere nu pot produce prin constrângere ceea ce un copil nu mai simte.
Poți executa silit o sumă de bani.
Poți evacua un imobil.
Poți pune poprire.
Poți pune în aplicare numeroase obligații stabilite de o instanță.
Dar nu poți executa silit încrederea unui copil.
Nu poți executa afecțiunea.
Nu poți pune sechestru pe frică și să o ridici cu proces-verbal.
Și nu poți trimite copilul la psiholog până când acesta oferă răspunsul procedural convenabil adulților.
