Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe Teodor Andrei H. la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani și șase luni.
Inculpatul este obligat să plătească celor două parți civile (fosta soție și fostul socru) câte 2.000 de lei, daune morale.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 110 zile.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (24 februarie 2023). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
Inculpatul Teodor Andrei H. a fost căsătorit cu una dintre părțile vătămate, cei doi având împreună un copil minor. Aceștia au locuit o perioadă împreună, respectiv până în luna aprilie 2020, când au intervenit unele certuri, iar persoana vătămată împreună cu fiul acesteia au părăsit locuința și s-au mutat la părinții femeii.
Din momentul în care a părăsit domiciliul conjugal, soțul său a continuat să o caute telefonic, cât și direct la locuința socrilor, dorind să se împace și să-și vadă fiul. Bărbatul a avut de mai multe ori un limbaj necivilizat față de soția sa și față de socrul său, adresându-le injurii, cuvinte vulgare și amenințări întrucât nu își vedea fiul de fiecare dată când dorea el.
La data de 10 iulie 2020, inculpatul s-a deplasat la locuința socrilor pentru a discuta cu soția sa și a-și vedea fiul. În acea zi, soția nu a putut să iasă în fața imobilului pentru a se întâlni cu acesta deoarece se afla cu familia în autoizolare, mama sa fiind confirmată pozitiv cu coronavirus. Așadar, soția inculpatului nu avea voie să ia contact cu alte persoane. Pe acest motiv, bărbatul s-a supărat și a început să distrugă autoturismul proprietatea socrului. Cu privire la acest eveniment a fost sesizată Poliția. La fața locului a intervenit un echipaj de Poliție. În acea zi a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva inculpatului, iar după acest eveniment femeia a introdus acțiune de divorț.
La data de 11 august 2020, pe la ora 21.00, inculpatul, după ce inițial în cursul zilei a apelat-o pe femeie solicitându-i acesteia să se întâlnească pentru a-și vedea fiul, fiind refuzat, i-a adresat soției injurii, cuvinte vulgare și amenințări la telefon. Ulterior, bărbatul s-a deplasat la domiciliul părinților soției sale. Ajungând în fața locuinței, bărbatul i-a cerut din nou femeii să iasă din locuință pentru a vorbi, amenințând că va distruge geamurile de la locuință dacă aceasta refuză să iasă. Pentru a evita un conflict, femeia a ieșit în fața blocului pentru a discuta cu soțul său, ocazie cu care l-a informat pe acesta că fiul lor doarme și nu poate să-l vadă.
Fiind iritat de această situație, Teodor Andrei H. a devenit agitat și agresiv verbal. Acesta a început să profereze injurii și să o amenințe pe soția sa cu moartea și cu acte de violență, folosind expresia ”îți scot dinții, te bat, te omor, vin peste tine și te tai cu cuțitul”.
La acest scandal a fost de față și socrul bărbatului, care auzind amenințările, a sunat la 112.
În acest context, inculpatul l-a amenințat pe socrul său cu acte de violență și distrugere de bunuri, respectiv distrugerea geamurilor locuinței și a autoturismului.
La acea dată, la fața locului a ajuns un echipaj de Poliție. De față cu oamenii legii, inculpatul a amenințat-o pe soția sa cu acte de violență: ”Îți scot dinții și te bat”. De asemenea, sub ochii polițiștilor, individul i-a spus socrului său: ”Își sparg geamurile de la locuință și de la mașină”.
Oamenii legii au emis încă un ordin de protecție provizoriu.