Condamnarea la 12 ani de închisoare pronunțată în primă instanță împotriva lui Oto Vasilică Niga, tânărul din Valea Putnei care și-a ucis bunicul vitreg în vârstă de 89 de ani și a incendiat ulterior anexa în care se afla acesta, a fost desființată în totalitate de Curtea de Apel Suceava. Dosarul se întoarce la Tribunalul Suceava și va fi rejudecat.
Decizia Curții de Apel Suceava este definitivă în ceea ce privește trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, de inculpat și de cele două părți civile și a anulat integral prima sentință. Niga rămâne însă în arest preventiv pe durata continuării procesului.
Tânărul, care avea 28 de ani la momentul faptelor, fusese condamnat în martie 2026 de Tribunalul Suceava la 11 ani de închisoare pentru omor și 3 ani pentru distrugere prin incendiere. După contopire și aplicarea sporului obligatoriu, pedeapsa rezultantă fusese de 12 ani de închisoare cu executare. Identitatea inculpatului și condamnarea inițială au fost relatate public și la momentul pronunțării primei sentințe.
Numărul dosarului este 3346/86/2025.
Curtea a schimbat acuzația din omor în omor calificat
Elementul care a schimbat radical cursul procesului este încadrarea juridică a faptei.
În timpul judecării apelului, una dintre părțile civile a solicitat ca fapta să nu mai fie analizată ca omor simplu, ci ca omor calificat.
Curtea de Apel Suceava a admis în parte solicitarea și a stabilit că există motive pentru reținerea formei agravate a infracțiunii, având în vedere că victima avea 89 de ani, o stare de sănătate precară și posibilități reduse de apărare, iar inculpatul cunoștea foarte bine această situație. Cei doi locuiau în apropiere, iar tânărul îl vizita frecvent pe bătrân.
Prin urmare, încadrarea a fost schimbată din omor în omor calificat, prin raportare la situația de vulnerabilitate a victimei.
Diferența este una majoră: pentru omorul calificat reținut de Curte, legea prevede detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, plus interzicerea exercitării unor drepturi.
Curtea nu a reținut, în acest moment, și forma omorului calificat ”prin cruzimi”, solicitată de una dintre părțile civile. Judecătorii au apreciat că probele medico-legale existente nu permit, la acest stadiu, concluzia că sunt întrunite toate condițiile juridice pentru această agravantă. Instanța a arătat însă că încadrarea ar putea fi reevaluată dacă, la rejudecare, probele administrate vor furniza elemente suplimentare.
De ce a fost anulată condamnarea de 12 ani
Anularea sentinței nu înseamnă că instanța de apel a stabilit că tânărul nu ar fi comis faptele. Motivul este unul procedural, rezultat tocmai din noua încadrare juridică, mai gravă.
În primul proces, Oto Vasilică Niga și-a recunoscut faptele și a solicitat să fie judecat prin procedura abreviată a recunoașterii învinuirii. Tribunalul Suceava a acceptat solicitarea, astfel încât procesul s-a desfășurat în principal pe baza probelor strânse în cursul urmăririi penale, iar limitele de pedeapsă au fost reduse potrivit legii.
Numai că această procedură nu poate fi folosită atunci când inculpatul este judecat pentru o infracțiune pentru care legea prevede și detențiunea pe viață.
Odată ce Curtea de Apel a stabilit că fapta trebuie analizată ca omor calificat, a rezultat că dosarul trebuia judecat de la început în procedura de drept comun, cu efectuarea cercetării judecătorești.
Curtea a explicat că această problemă nu putea fi reparată direct în apel, deoarece inculpatul are dreptul ca procesul său să fie analizat în două grade de jurisdicție. Instanța de apel nu putea efectua pentru prima dată cercetarea judecătorească și apoi, în același timp, să exercite controlul asupra ei.
Din acest motiv, toată sentința Tribunalului Suceava a fost desființată, iar dosarul a fost trimis înapoi pentru rejudecare în procedura obișnuită.
Inclusiv despăgubirile vor fi reanalizate
Prin anularea integrală a sentinței au fost desființate și dispozițiile referitoare la latura civilă.
În prima judecată, familia victimei solicitase 80.000 de euro daune materiale pentru distrugerile provocate de incendiu și 50.000 de euro daune morale pentru moartea bătrânului.
Tribunalul acordase echivalentul în lei al celor 50.000 de euro daune morale, respectiv 254.795 de lei, dar respinsese daunele materiale de 80.000 de euro, apreciind că întinderea concretă a pagubelor nu fusese suficient probată.
Curtea de Apel nu a mai soluționat pe fond criticile privind cuantumul pedepselor și despăgubirile, stabilind că toate aceste aspecte trebuie analizate din nou de Tribunalul Suceava după administrarea probelor în cadrul noului proces.
Oto Vasilică Niga rămâne între timp arestat preventiv. Curtea a subliniat că trimiterea dosarului spre rejudecare este determinată de problema procedurală și nu afectează, în sine, legalitatea sau pertinența probatoriului administrat în cauză.
La data de 15 august 2025, la ora 21.42, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui incendiu la o locuință și la anexele gospodărești aferente unui imobil din satul Valea Putnei.
La scurt timp de la sesizare, la fața locului a ajuns și un echipaj al Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, care a intervenit pentru lichidarea incendiului. În timpul operațiunilor de stingere, pompierii au descoperit un cadavru carbonizat, identificat ulterior ca aparținând proprietarului imobilului, un bărbat în vârstă de aproximativ 89 de ani.
Potrivit procesului-verbal de investigații întocmit la 16 august 2025, pe durata intervenției pentru stingerea incendiului, în apropierea locuinței au fost observați nepotul victimei și un alt bărbat. După descoperirea cadavrului carbonizat, în jurul orei 00.00–00.30, cei doi au părăsit imediat zona imobilului.
După finalizarea cercetării la fața locului, polițiștii s-au deplasat la locuința nepotului victimei, aflată la aproximativ 30–40 de metri de locul incendiului, pe partea opusă a drumului. Acolo a fost identificat doar celălalt bărbat. Acesta le-a spus anchetatorilor că, în seara de 15 august 2025, el și nepotul victimei au consumat băuturi alcoolice la locuința acestuia din urmă, după care au mers la gara CFR din zonă, cu intenția de a pleca cu trenul. Din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla nepotul victimei, celor doi nu li s-a permis accesul în tren, motiv pentru care au revenit la domiciliu și au continuat să consume alcool.
Martorul a mai arătat că, între ora 20.00 și momentul izbucnirii incendiului, nepotul victimei a părăsit locuința, deplasându-se într-o direcție necunoscută, și a revenit abia după ce fusese descoperit cadavrul carbonizat. Ulterior, acesta a plecat din nou într-o direcție necunoscută.
Focul a afectat aproximativ 180 de metri pătrați
În urma incendiului, au ars o anexă folosită ca adăpost pentru animale și magazie de lemne, o altă anexă utilizată pentru depozitarea lemnelor și furajelor, precum și acoperișul casei de locuit. Suprafața totală afectată a fost de aproximativ 180 de metri pătrați. Cadavrul carbonizat al victimei a fost găsit în anexa cu destinația de adăpost pentru animale și magazie de depozitare a lemnelor.
Conform procesului-verbal de intervenție întocmit de pompieri, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere în scopul generării focului.
La data de 17 august 2025, anchetatorii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința nepotului victimei. În una dintre camere a fost găsită o pereche de adidași pe suprafața cărora se afla un praf gri, cu aspect de cenușă. De asemenea, într-o anexă gospodărească, într-un dulap, a fost descoperită o canistră metalică ce conținea un lichid cu miros specific de hidrocarbură, posibil benzină.
Medicul legist a stabilit că bătrânul fusese sugrumat
Din fișa de constatări preliminare întocmită de medicul legist a rezultat că moartea victimei a fost violentă. Decesul a fost cauzat de insuficiență cardio-respiratorie acută, instalată ca urmare a asfixiei mecanice prin sugrumare, urmată de carbonizare prin flacără. Leziunile s-au putut produce prin comprimarea cu mâna a formațiunilor vasculo-nervoase ale gâtului, leziune asociată cu fractura osului hioid, urmată de carbonizare în cadrul incendiului. Potrivit medicului legist, decesul datează din 15 august 2025.
Camerele de supraveghere au surprins deplasările inculpatului înainte de incendiu
Anchetatorii au analizat și imaginile surprinse de mai multe camere de supraveghere din zonă. Una dintre camere, amplasată la un imobil cu destinația de bar, surprindea inclusiv curtea imobilului victimei. Alte imagini proveneau de la sistemul de supraveghere al locuinței unde stătea inculpatul, precum și de la camerele unui vecin.
Înregistrările video au arătat că, în cursul zilei de 15 august 2025, inculpatul și martorul au ieșit de mai multe ori din locuința inculpatului, împreună sau separat, deplasându-se spre locuința victimei. La ora 20:13:19, inculpatul a fost surprins oprindu-se pe podețul din fața locuinței sale, scoțând un telefon mobil și orientându-l către imobilul său, după care a revenit în casă.
La ora 20:30:08, inculpatul a părăsit locuința și s-a deplasat în direcția DN17, unde se afla și imobilul victimei, revenind la ora 20:32:02. La ora 20:34:28 a plecat din nou în aceeași direcție și s-a întors la 20:37:58.
La ora 20:54:40, inculpatul a părăsit din nou imobilul, îndreptându-se către locuința victimei, fiind urmat la ora 20:58:22 de martor. La ora 20:59:31, cei doi au revenit împreună în curtea locuinței inculpatului, însă la ora 20:59:37 inculpatul a părăsit în grabă curtea, deplasându-se spre imobilul victimei.
La ora 21:24:49, inculpatul a fost surprins revenind la locuința sa dinspre imobilul victimei, având în mâna stângă o țigară aprinsă. La ora 21:27:30, acesta a plecat din nou spre casa victimei și a revenit la 21:37:40, cu aproximativ două minute înainte ca incendiul să înceapă să se manifeste și să fie surprins de camerele de supraveghere.
La ora 21:39:47, în imagini se observă o intensificare a luminozității asupra vegetației din zonă, determinată de incendiul care se manifesta violent la imobilul victimei. La ora 21:43:31, inculpatul a fost surprins fugind din curtea imobilului său spre calea ferată din spatele locuinței. La ora 21:50:38, acesta a revenit de pe calea ferată în curtea sa, după care a fugit spre DN17, în direcția locuinței victimei, unde incendiul era în desfășurare.
Surprins în curtea victimei, în apropierea anexei în care avea să izbucnească focul
Alte imagini, provenite de la camerele unui vecin, au fost considerate deosebit de relevante de instanță. Acestea au surprins cum, în proximitatea momentului producerii incendiului, inculpatul a părăsit locuința, a traversat DN17 și s-a deplasat în curtea victimei, ajungând în zona din spatele anexei de la care avea să izbucnească focul. La scurt timp, acesta a fost surprins ieșind din zona respectivă, deplasându-se spre drum și oprindu-se la poarta pietonală a victimei.
Acest moment coincide cu imaginile surprinse de un alt sistem de supraveghere, în care se observă cum inculpatul se deplasează la poarta imobilului victimei și, în timp ce discută cu aceasta, indică cu mâna dreaptă în direcția anexei de la care avea să izbucnească incendiul.
„L-am omorât pe moșneag și i-am dat foc”
Martorul audiat în cauză a declarat că, în ziua respectivă, a consumat alcool împreună cu inculpatul pe parcursul întregii zile. Acesta a arătat că, spre seară, după ce s-a deplasat la locuința victimei, inculpatul s-a întors și i-a spus: „L-am omorât pe moșneag și i-am dat foc”. Martorul a precizat că, inițial, nu a crezut afirmațiile.
Același martor a mai declarat că inculpatul căuta în repetate rânduri motive de conflict cu victima și îl trimitea de mai multe ori la aceasta sub pretextul de a-i cere ouă, deși nu avea nevoie de ele, cu scopul de a verifica ce face victima și unde se află. Potrivit martorului, între inculpat și victimă exista de aproximativ doi ani o stare conflictuală generată de un litigiu privind o moștenire. Inculpatul obișnuia să îi adreseze victimei expresii jignitoare și să o amenințe cu acte de violență, inclusiv cu moartea.
După ce a auzit zgomote specifice arderii lemnelor, martorul s-a speriat și a plecat din imobil, deplasându-se pe calea ferată spre locuința sa, aflată la aproximativ 2–2,5 kilometri. Ulterior, constatând că și-a uitat telefonul mobil, a împrumutat o bicicletă de la un vecin și s-a întors spre locuința inculpatului. Ajuns în zonă, a observat că imobilul victimei era cuprins de flăcări, inclusiv anexa în care aceasta își ținea găinile. Atunci a realizat că afirmațiile inculpatului corespundeau realității.
Martorul a mai arătat că ulterior l-a observat pe inculpat în zona incendiului, agitându-se printre pompieri. Când l-a urmat spre locuința acestuia pentru a-și recupera telefonul, inculpatul i-a spus că s-a ars la mâini.
Ar fi spus că „l-au găsit pe bunicu carbonizat în șură” înainte ca victima să fie identificată
În cursul urmăririi penale, alți martori au declarat că inculpatul a fost prezent la locul incendiului și manifesta un comportament agitat. Aceștia au arătat că, în momentul în care pompierii au descoperit cadavrul carbonizat al victimei, inculpatul a părăsit în grabă locul faptei, fără a mai reveni. Un martor a precizat că inculpatul le-ar fi spus celor prezenți că „l-au găsit pe bunicu carbonizat în șură”, deși la acel moment victima nu fusese încă identificată, iar focul se manifesta violent.
Inculpatul a recunoscut faptele și a descris atacul
Audiat ca suspect, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor. Acesta a declarat că, în cursul zilei de 15 august 2025, a consumat băuturi alcoolice și droguri împreună cu martorul, la locuința sa. A arătat că între el și victimă exista o stare conflictuală veche de aproximativ doi ani, generată de un litigiu succesoral.
Potrivit declarației sale, în cursul serii s-a deplasat la locuința victimei, unde a avut o discuție contradictorie cu aceasta, apoi a revenit la domiciliu. După aproximativ 30 de minute, a decis să se întoarcă la casa victimei și a determinat-o să meargă în zona din spatele grajdului, sub pretextul existenței unor găini în acea zonă.
Ajuns acolo, inculpatul a exercitat acte repetate de violență asupra victimei. Inițial a lovit-o cu pumnii în zona capului, apoi a comprimat-o de gât cu mâinile, până când aceasta a căzut la pământ. În continuare, a luat un obiect din lemn din anexă și a lovit victima de două ori în zona capului. Victima a rămas inconștientă, însă era încă în viață.
S-a dus după un cuțit, apoi a incendiat fânul din anexă
Observând acest lucru, inculpatul s-a dus în locuința victimei, a luat un cuțit, a revenit în anexă și i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, după care a aruncat cuțitul pe podeaua anexei. Ulterior, pentru a disimula fapta și a șterge urmele, a incendiat fânul din anexă cu o brichetă pe care o avea asupra sa.
După comiterea faptei, inculpatul s-a întors la locuința sa și i-a spus martorului că „l-a omorât pe bunicul și i-a dat foc”. Mai târziu, acesta s-a deplasat la locul incendiului și a participat la activitățile de stingere alături de echipajele de intervenție, însă a părăsit zona după descoperirea cadavrului carbonizat.
Arsuri de gradul IV pe 100% din suprafața corporală
Raportul medico-legal de necropsie a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute instalate prin asfixie mecanică prin sugrumare, cu comprimarea formațiunilor vasculo-nervoase ale gâtului, asociată șocului combustional produs de arsurile de gradul IV, care au afectat 100% din suprafața corporală.
Raportul a mai arătat că între leziunile constatate și deces există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată. Absența oxidului de carbon în sânge, coroborată cu prezența depunerilor de funingine la nivelul căilor respiratorii superioare, indică faptul că victima nu a inhalat fum în mod semnificativ, decesul survenind ulterior agresiunilor și în contextul incendierii.
Instanța a reținut că, deși din cauza carbonizării complete a regiunii cervicale nu au putut fi identificate leziuni specifice unei plăgi înjunghiate la nivelul gâtului, aplicarea unei lovituri cu cuțitul nu poate fi exclusă, având în vedere declarațiile inculpatului.
Instanța a considerat vinovăția dovedită dincolo de orice îndoială
În faza de judecată, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Instanța a apreciat că vinovăția acestuia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.
Judecătorii au reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, având în vedere că acesta a exercitat acte repetate de violență asupra victimei, a lovit-o cu pumnii și cu un par, a sugrumat-o prin comprimarea gâtului cu mâinile, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona gâtului, apoi a incendiat anexa în care se afla corpul acesteia.
Totodată, instanța a reținut și infracțiunea de distrugere prin incendiere, întrucât inculpatul a dat foc fânului din anexa în care se afla victima, iar incendiul s-a extins la o altă anexă și la acoperișul casei de locuit, punând în pericol și alte bunuri, inclusiv casa victimei și un imobil învecinat.














