Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Sorin L. la pedeapsa de 2.400 lei amendă penală (80 zile-amendă, 30 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de „deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”.
Magistrații au dispus confiscarea cantității de 0,14 grame de cannabis rămasă după analize.
În cazul în care amenda nu este plătită în tot sau în parte, numărul rămas al zilelor-amendă vor fi înlocuite cu zile de închisoare.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (8 noiembrie 2022). Față de aceasta s-a făcut apel în termen de 10 zile de la comunicare.
La data de 28 ianuarie 2020, pe la ora 02.00, un echipaj de poliție din Gălănești a tras pe dreapta un autoturism care circula pe DN 2E, prin satul Vicovu de Jos. Oamenii legii au efectuat semnale regulamentare de oprire, iar șoferul autoturismului marca Audi A4 s-a conformat. Cel din urmă se deplasa dinspre Bivolărie spre centrul comunei Vicovu de Jos.
Șoferul le-a prezentat polițiștilor toate documentele. În mașină se afla Sorin L., pe locul pasagerului din față și alte două persoane pe bancheta din spate.
Deoarece toate persoanele din autoturism aveau un comportament ciudat, iar din mașină se simțea un miros puternic, înțepător, polițiștii au procedat la efectuarea controlului corporal al inculpatului și al celorlalte persoane.
Șoferul a recunoscut că a fumat două țigări cu substanță vegetală susceptibilă a avea efect psihoactiv. Asupra acestuia nu s-a găsit nimic neobișnuit.
Asupra inculpatului Sorin L. a fost găsite următoarele: o bancnotă de 100 de lei, două role OCB, o țiplă cu o substanță vegetală de culoare verzuie susceptibilă a avea efect psihoactiv, un telefon mobil și două pachete cu țigări.
Polițiștii au căutat și prin mașină. Astfel, pe bancheta din spate au găsit un pachet de țigări în care se afla o țiplă cu substanță vegetală de culoare verzuie și foițe pentru rulat țigări.
În total, în cele două țiple se afla cantitatea de 0,34 grame de cannabis.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la spital pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și dacă acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive.













