Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe Mihai Iacoban la pedeapsa amenzii penale de 5.000 de lei ( 250 zile – amendă, 20lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (28 octombrie 2022). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
Inculpatul Mihai Iacoban a avut o relație de concubinaj cu persoana vătămată, iar în urma unor neînțelegeri familiale, cei doi s-au separat, persoana vătămată rămânând la locuință împreună cu doi copii minori, rezultați dintr-o căsătorie anterioară.
După ce femeia s-a despărțit de individ, aceasta i-a rămas dator bărbatului cu suma de 1.000 de euro. Pe parcursul timpului, femeia i-ar fi achitat individului o parte din bani, iar apoi ar fi încheiat cu inculpatul un act olograf, în care inculpatul preciza că nu ar mai avea nicio pretenție.
La data de 5 noiembrie 2019, pe la ora 12.30, femeia a ieșit din locuința sa și a coborât în fața blocului, cu intenția de a se deplasa în oraș. Ajungând în fața blocului, aceasta s-a întâlnit cu Mihai Iacoban care, fiind în stare de ebrietate, i-a spus femeii că aceasta îi datorează suma de 1.500 de lei. Bărbatul s-a apropiat de femeie, a înjurat-o și a lovit-o cu palmele peste față.
Ulterior, inculpatul a amenințat-o pe femeie cu acte de violență, respectiv că îi va arunca în față cu acid. După această întâmplare, persoana vătămată și-a apelat prietenul, acesta sesizând telefonic un echipaj de jandarmi, împreună cu care s-a deplasat la fața locului.
După palmele primite, femeia s-a dus la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Acolo, aceasta a fost diagnosticată cu echimoză suborbitală dreaptă și stângă, echimoză hemifaces stâng”.
Potrivit certificatului medico-legal, victima a necesitat un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Varianta inculpatului
Inculpatul a spus că, după ce s-a despărțit de femeie, acesta i-ar fi rămas datoare cu 1.350 de euro.
Potrivit acestuia, la data de 16 octombrie 2019, prietenul persoanei vătămate i-a dat inculpatului suma de 1.500 de lei, luându-și angajamentul ca până la data de 7 noiembrie 2019 să-i dea și restul de bani datorați de femeie.
La data de 5 noiembrie 2019, inculpatul s-a deplasat în fața blocului femeii, așteptând-o pe aceasta pentru a-i cere restul de bani. În acea zi, individul a sunat-o pe femeie, aceasta a ieșit în fața blocului, iar după ce i-a cerut acesteia datoria, ea ar fi început să facă scandal și să-i spună că nu mai are nicio datorie.
Individul a susținut că în acel moment avea o sticlă cu apă în mână, iar femeia s-a speriat, crezând că are acid în sticlă și că dorește să arunce cu acid asupra sa.
După ce i-a cerut datoria, inculpatul susține că femeia a început să fugă prin spatele blocului, iar acesta a fugit după ea cu intenția de a continua discuția.
În acel timp, femeia și-a sunat prietenul, spunându-i că inculpatul a venit să-i ceară restul de bani. Apoi inculpatul a susținut că a plecat de la fața locului.
Mihai Iacoban nu a fost de acord să participe la o confruntare cu persoana vătămată și nici să fie testat poligraf, spunând că nu are timp.














