Tribunalul Suceava îl condamnă pe Silivestru Dumitrescu la trei ani, cinci luni și 10 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, tulburare a ordinii și liniștii publice și port fără drept de obiecte periculoase.
Magistrații dispun confiscarea cutițului de tip briceag folosit la săvârșirea faptei.
Inculpatul trebuie să plătească părții civile Constantin C. suma de 12.000 de lei cu titlul de despăgubiri civile și daune morale.
Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face apel în termen de 10 zile de la comunicare.
La data de 16 mai 2022, în jurul orei 15.40, Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat a fost lovit într-un bar din Cacica.
Ca urmare a sesizării, polițiștii aflați de serviciu s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. C.C., în vârstă de 51 de ani, din localitatea Pârtești de Jos, se afla pe terasa barului ”Mărțișorul” Cacica la o masă cu o altă persoană. Acesta a fost lovit din spate de către Silvestru Dumitrescu, în vârstă de 69 de ani, acesta având în mână un briceag.













