Curtea de Apel Suceava a pronunțat o decizie definitivă într-un dosar de infracțiuni silvice care vizează tăierea ilegală a 20 de arbori de esență molid din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Iacobeni. Instanța a admis parțial apelurile formulate de inculpatul Leon Serețan, reprezentantul Cooperativei Agricole de Gradul I ”Plaiurile Heniului” și de cooperativă, însă a menținut condamnările pentru instigare la tăiere fără drept de arbori.
You might also like
Astfel, reprezentantul cooperativei a rămas condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, pentru instigare la tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național.
Cooperativa a rămas condamnată la o amendă penală de 18.000 de lei pentru aceeași infracțiune.
În schimb, Curtea de Apel Suceava a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de instigare la furt de arbori, apreciind că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Decizia este definitivă.
Numărul dosarului este 204/334/2024.
De asemenea, instanța a menținut obligația inculpaților de a achita în solidar către Ocolul Silvic Iacobeni despăgubiri în valoare de 6.631,35 lei, reprezentând prejudiciul rămas nerecuperat.
Potrivit instanței, totul a pornit în primăvara anului 2018, după ce conducerea cooperativei a constatat că adăpostul pentru animale amplasat pe pășunea închiriată în zona ”Heniul Dragonului”, de pe muntele Suhard, fusese grav afectat de zăpadă și trebuia reconstruit.
Reprezentanții cooperativei s-au prezentat la Ocolul Silvic Iacobeni pentru a solicita lemn necesar refacerii construcției. Angajații ocolului silvic le-au explicat că trebuie să depună o cerere și să urmeze procedurile legale pentru cumpărarea materialului lemnos. Cu toate acestea, ancheta a stabilit că înainte de obținerea vreunei aprobări au fost tăiați ilegal arbori din pădurea aflată în vecinătatea pășunii.
În cursul lunii mai 2018, persoane rămase neidentificate au tăiat 20 de molizi din trei cantoane silvice diferite administrate de Ocolul Silvic Iacobeni. Arborii aveau un volum total de 16,849 metri cubi, iar prejudiciul a fost calculat la peste 8.800 de lei fără TVA.
Martorii au relatat că materialul lemnos era destinat reconstruirii adăpostului pentru animale. Un tractor adus la fața locului a transportat lemnul din apropierea pădurii până în zona unde urma să fie ridicată noua construcție. Mai multe persoane audiate au declarat că lucrările erau coordonate de conducerea cooperativei și că pentru executarea acestora au fost aduși oameni din afara stânei.
Pe 16 mai 2018, doi pădurari aflați în patrulare au observat mai multe cioate provenite din tăieri ilegale și au urmat urmele până la pășunea unde era organizată stâna. Acolo au găsit o cantitate importantă de lemn depozitată lângă locul unde urma să fie reconstruit adăpostul pentru animale.
A doua zi, împreună cu polițiști și alți lucrători silvici, au efectuat cercetarea la fața locului. Au fost identificate 20 de cioate rezultate din tăieri ilegale, dintre care unele proveneau chiar din arbori marcați anterior pentru exploatare legală în cadrul unor partizi silvice. Totodată, pe pășune au fost găsiți aproape 12 metri cubi de material lemnos, care au fost confiscați și lăsați în custodia personalului silvic.
Instanțele au concluzionat că reprezentantul cooperativei a determinat cu intenție persoane neidentificate să taie și să transporte lemnul din fondul forestier național pentru a fi folosit la reconstruirea stânei, motiv pentru care au dispus condamnarea pentru instigare la tăiere fără drept de arbori.














