Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Cătălin Ionuț Molie la 12 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la violenţă în familie.
Magistrații i-au interzis inculpatului dreptul de a comunica în orice mod cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la mai puţin de 200 de metri, pe o perioadă de 4 ani. Executarea acestei pedepse va începe de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului tip briceag folosit la săvârșirea infracțiunii.
Inculpatul trebuie să-i plătească victimei suma de 204.500 de lei, din care 200.000 lei cu titlu de daune morale și 4.500 de lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (9 octombrie 2024). Față de aceasta se poate face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
Numărul dosarului este 2159/86/2023.
La data de 12 mai 2023, la ora 07.35, Cristina Molie (34 de ani), medic rezident la Secția Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean Suceava, a sunat la 112 și a sesizat faptul că a fost lovită de soțul său, care ulterior a fugit în spatele pizzeriei Luca din cartierul George Enescu, municipiul Suceava.
În regim de urgență a fost constituită echipa operativă de cercetare dar și echipaje suplimentare de căutare a agresorului care au fost direcționate în zonă.














