Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de Constantin Volintiriu și a admis apelurile formulate de fiul acestuia, Sorin Volintiriu, și de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri europene prin folosirea unor contracte de arendă falsificate, inclusiv pe numele unor persoane decedate.
Prin decizia definitivă, judecătorii au menținut condamnările celor doi inculpați la câte doi ani de închisoare cu suspendare, au modificat pedeapsa complementară aplicată fiului și au majorat despăgubirile pe care tatăl și fiul trebuie să le achite către APIA.
Cei doi fuseseră condamnați inițial de Tribunalul Botoșani, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Infracțiunea a fost reținută în formă continuată, cu șapte acte materiale, corespunzătoare cererilor de plată depuse anual în perioada 2012–2018.
În cazul lui Constantin Volintiriu, instanța de apel a menținut hotărârea Tribunalului Botoșani, obligându-l suplimentar la plata sumei de 400 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare din apel.
În ceea ce îl privește pe Sorin Volintiriu, Curtea de Apel a admis apelul, fără să modifice pedeapsa principală de doi ani de închisoare cu suspendare. În schimb, a înlăturat interdicțiile complementare și accesorii stabilite inițial și i-a aplicat o altă interdicție, direct legată de activitatea în cadrul căreia au fost comise faptele.
Astfel, Sorin Volintiriu nu va avea dreptul, timp de doi ani, să desfășoare activități agricole în calitate de persoană fizică autorizată sau în cadrul unor societăți comerciale în care ar avea calitatea de asociat ori administrator.
Pentru ambii inculpați a rămas în vigoare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de doi ani, perioadă în care trebuie să respecte obligațiile stabilite de instanță, să participe la programe de reintegrare socială și să presteze câte 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Curtea de Apel Suceava a admis și apelul formulat de APIA, majorând suma pe care cei doi inculpați trebuie să o achite în solidar instituției, de la 21.403,27 lei la 21.525,63 lei.
Judecătorii au constatat că prima instanță utilizase, în anumite situații, calcule incorecte privind suprafețele agricole și valorile subvențiilor încasate necuvenit.
În plus, a fost menținută obligația celor doi de a achita, în solidar, către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), suma de 43.232,80 lei.
În total, despăgubirile stabilite în favoarea celor două instituții ajung la 64.758,43 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de lege.
De asemenea, instanța a menținut sechestrul asigurător instituit asupra mai multor bunuri imobile, printre care o casă, anexe gospodărești și numeroase terenuri situate în comuna Vlăsinești, județul Botoșani.
Au fost menținute și dispozițiile privind desființarea unor contracte de arendare și a altor înscrisuri folosite în procedurile de obținere a finanțărilor.
Decizia este definitivă.
Numărul dosarului este 2691/40/2022*.
Cum au fost obținute fondurile europene. Contracte de arendă falsificate, inclusiv cu persoane decedate
Potrivit situației de fapt reținute de instanțe, Sorin Volintiriu și tatăl său, Constantin Volintiriu, au pus bazele unei exploatații agricole prin intermediul unei persoane fizice autorizate înregistrate pe numele fiului.
Scopul era obținerea unor finanțări nerambursabile prin programele destinate agriculturii, inclusiv prin Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”.
Pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, cei doi au făcut demersuri privind arendarea unor suprafețe de teren, însă o parte dintre documentele utilizate au fost falsificate.
Unul dintre contractele de arendare a fost întocmit pe numele unei persoane care nu era proprietara terenurilor și care a declarat ulterior că nu semnase niciodată documentul și nu avusese vreo înțelegere cu cei doi inculpați.
Expertizele criminalistice au stabilit că semnăturile atribuite respectivei persoane nu îi aparțineau.
Situația a fost și mai gravă în cazul altor trei contracte, toate datate 14 martie 2012.
Acestea figurau ca fiind încheiate cu trei persoane pentru suprafețe agricole de 0,36 hectare, 0,90 hectare și, respectiv, 1,40 hectare.
Numai că, potrivit certificatelor de deces analizate de anchetatori, cei trei presupusi arendatori muriseră la 5 ianuarie 2011, 28 octombrie 2011 și 27 mai 2011.
Cu alte cuvinte, toate cele trei persoane erau deja decedate cu mai multe luni înainte de momentul în care ar fi semnat contractele de arendare.
Instanțele au reținut că aceste documente au fost folosite pentru justificarea dreptului de folosință asupra terenurilor și pentru obținerea subvențiilor agricole.
În perioada 2012–2018, contractele au fost prezentate în cadrul cererilor anuale depuse la APIA.
Deși suprafețele vizate de documentele false reprezentau doar o parte dintre terenurile declarate, folosirea acestora a permis obținerea unor plăți pentru terenuri asupra cărora cei doi nu justificaseră legal dreptul de folosință.
”Tânărul fermier” era jandarm în București, iar ferma era administrată de tatăl său
Un alt aspect important reținut în dosar privește activitatea profesională a lui Sorin Volintiriu.
Acesta a urmat cursurile unei școli militare de subofițeri de jandarmi în perioada 29 septembrie 2013 – 17 iulie 2015.
Ulterior, din 17 iulie 2015, a dobândit calitatea de subofițer activ în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, conform documentelor analizate în dosar.
În aceste condiții, de activitatea efectivă a exploatației agricole se ocupa tatăl său, Constantin Volintiriu.
Judecătorii au stabilit că Sorin Volintiriu nu conducea efectiv ferma, deși finanțarea obținută prin programul ”Instalarea tinerilor fermieri” era condiționată de implicarea personală a beneficiarului în administrarea exploatației.
Instanța a apreciat că atribuțiile de conducere a fermei nu puteau fi transferate tatălui printr-o simplă procură, în condițiile în care acesta nu îndeplinea criteriile programului destinat tinerilor agricultori.
În cadrul proiectului au fost obținute două tranșe de finanțare, în anii 2012 și 2015, în valoare totală de 43.232,80 lei.
Cu toate că această parte a dosarului a fost afectată de intervenirea prescripției răspunderii penale, obligația de restituire a sumelor către AFIR a fost menținută.
Tatăl a recunoscut că semnase în locul unui proprietar, susținând că voia să recupereze o datorie
În cursul anchetei, Constantin Volintiriu a oferit și o explicație privind unul dintre contractele falsificate.
Acesta a susținut că, în anul 2010, un nepot în vârstă de aproximativ 14 ani al persoanei trecute în contract i-ar fi sustras din mașină 1.000 de lei.
Pentru că nu și-ar fi recuperat banii, Constantin Volintiriu a considerat că ar fi îndreptățit să folosească un teren aparținând familiei respective.
A recunoscut că a completat un contract de arendare și că a semnat atât în dreptul arendașului, cât și în dreptul pretinsului arendator.
De asemenea, a declarat că lucrase terenul până în anul 2015 și că încasase subvenții APIA pentru acesta.
În ceea ce privește contractele încheiate pe numele persoanelor decedate, bărbatul a susținut că avusese înțelegeri cu rudele acestora și că terenurile fuseseră lucrate efectiv.
Sorin Volintiriu a încercat, la rândul său, să se delimiteze de falsificarea documentelor, afirmând că tatăl său se ocupa de contracte și de activitatea fermei.
Judecătorii au respins aceste apărări, reținând că cei doi au acționat împreună pentru obținerea finanțărilor, iar titularul PFA-ului avea obligația de a se asigura că documentele depuse erau reale și că erau respectate condițiile programelor de sprijin.
Instanța a subliniat că simplul fapt că terenurile ar fi fost lucrate nu înlătura obligația de a prezenta documente legale care să dovedească dreptul de folosință asupra acestora.
O parte dintre infracțiuni s-au prescris, dar condamnările pentru subvențiile APIA au rămas definitive
Dosarul a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, prin structura competentă pentru investigarea infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, cei doi inculpați fiind trimiși în judecată în decembrie 2022.
În privința faptelor aferente finanțării obținute prin programul ”Instalarea tinerilor fermieri”, instanța a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale, dispunând încetarea procesului penal pentru această acuzație.














