Curtea de Apel Suceava a admis apelul procurorilor și a schimbat modalitatea de executare a pedepsei aplicate lui Constantin Zancu (28 de ani) condamnat pentru tentativă la omor, după ce acesta a lovit o elevă în cap cu o bâtă din lemn.
Tribunalul Suceava îl condamnase, la 14 ianuarie 2026, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de patru ani și obligându-l să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a contestat însă suspendarea și a solicitat ca pedeapsa să fie executată în penitenciar.
Curtea de Apel Suceava a înlăturat toate dispozițiile privind suspendarea și a stabilit că tânărul trebuie să execute efectiv trei ani de închisoare, în regim de detenție.
Judecătorii au apreciat că, deși pedeapsa de trei ani este proporțională, gravitatea faptei impune executarea acesteia în penitenciar.
Decizia este definitivă.
Numărul dosarului este 2974/86/2024.
În speranța unei alte decizii, inculpatul a făcut recurs la ÎCCJ.
Tribunalul Suceava îi suspendase pedeapsa
În primă instanță, Tribunalul Suceava a ținut cont de faptul că inculpatul a recunoscut fapta, a achitat victimei suma de 11.000 de euro și a ajuns la o înțelegere cu aceasta.
Instanța a mai avut în vedere că tânărul era integrat social, avea un loc de muncă stabil și fusese caracterizat favorabil de reprezentanții comunității.
Victima declarase că îl iartă, că nu mai are pretenții împotriva lui și că nu dorește ca acesta să execute pedeapsa în penitenciar.
În aceste condiții, Tribunalul a stabilit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de patru ani.
Curtea de Apel a menținut cuantumul pedepsei, dar a considerat că suspendarea nu este o măsură suficientă.
Instanța de apel: detenția are un rol punitiv necesar
Judecătorii Curții de Apel Suceava au arătat că agresiunea a fost deosebit de gravă: inculpatul a folosit o bâtă din lemn și a lovit victima într-o zonă vitală a corpului, respectiv în cap.
Lovitura a provocat o fractură craniană și un hematom extradural, iar victima a avut nevoie de 70–80 de zile de îngrijiri medicale.
Instanța a apreciat că, în acest context, executarea pedepsei în regim privativ de libertate are un rol punitiv necesar și că suspendarea nu ar fi fost „justă, echitabilă și oportună”.
Celelalte dispoziții ale hotărârii Tribunalului Suceava au fost menținute.
Conflictul a început la o discotecă
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 3 spre 4 februarie 2018, în satul Preutești.
Victima, care la acea vreme era elevă, mersese împreună cu mai mulți prieteni la o discotecă organizată în localitate.
Pe fondul consumului de alcool, între grupul acesteia și alți tineri din local s-a iscat un conflict verbal. Au fost adresate injurii, iar unul dintre cei aflați împreună cu victima ar fi scuipat un alt participant.
În jurul orei 02.30, după ce victima și unul dintre prietenii săi au părăsit localul, au fost urmăriți de inculpat și de un alt tânăr.
Conflictul a continuat pe DJ 208, în centrul satului Preutești.
Lovită în cap când a încercat să-și apere prietenul
Potrivit situației de fapt reținute de instanțe, celălalt tânăr l-a lovit pe prietenul victimei cu un baston din cauciuc, în zona spatelui.
Când eleva a încercat să intervină pentru a-și apăra prietenul și pentru a-l îndepărta pe agresor, inculpatul a lovit-o puternic în cap cu o bâtă din lemn.
În urma loviturii, tânăra s-a prăbușit pe carosabil.
Cei doi agresori au fugit, iar un șofer care a observat grupul de persoane aflat pe drum a oprit și a sunat la 112, solicitând intervenția Poliției și a Ambulanței.
Victima a fost internată în Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava în perioada 4–9 februarie 2018.
Fractură craniană și hematom extradural
Expertiza medico-legală a arătat că victima a suferit o fractură cominutivă frontală stângă, însoțită de hematom extradural, precum și o echimoză toracică.
Leziunile au fost produse prin lovirea cu un corp dur, posibil o bâtă.
Medicii au stabilit că acestea au necesitat 70–80 de zile de îngrijiri medicale. Deși leziunile nu i-au pus viața în primejdie, instanțele au apreciat că lovirea puternică în cap, cu un obiect contondent, demonstrează intenția specifică tentativei la omor.
Inculpatul a recunoscut fapta și a solicitat judecarea în procedura simplificată.
I-a plătit victimei 11.000 de euro
În timpul procesului, inculpatul și victima au încheiat un contract de tranzacție autentificat la notar.
Tânărul i-a plătit victimei suma de 11.000 de euro, iar aceasta a declarat că nu mai are pretenții prezente sau viitoare, de nicio natură, împotriva sa.
Inițial, victima solicitase 80.000 de lei daune morale și 20.000 de lei daune materiale.
Pe lângă suma achitată victimei, inculpatul trebuie să plătească:
- 2.895,22 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, pentru cheltuielile de spitalizare;
- 1.468 de lei către Serviciul de Ambulanță Suceava;
- 1.200 de lei cheltuieli judiciare către stat.














