Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Marius Liviu B. (40 de ani), de profesie șofer, la un an și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.
De asemenea, bărbatul a fost obligat să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei Udești.
Pe latura civilă, inculpatul a fost obligat să îi plătească victimei 9.000 de lei daune morale și 38 de lei daune materiale. Femeia solicitase inițial 20.000 de lei daune morale și 10.000 de lei daune materiale, însă instanța a admis doar parțial pretențiile.
Totodată, acesta trebuie să achite către Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava suma de 1.087,45 lei, reprezentând contravaloarea consultațiilor și investigațiilor medicale de care a beneficiat victima, precum și 1.400 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a apreciat că aplicarea unei amenzi penale nu ar reflecta suficient gravitatea faptei, având în vedere că agresiunea a fost comisă într-un loc public, iar victima este o persoană în vârstă. În motivarea hotărârii, judecătorul a arătat că atitudinea inculpatului față de ”o femeie care ar putea să îi fie mamă” este cel puțin reprobabilă.
În același timp, instanța a ținut cont de faptul că bărbatul nu era cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor în întreținere și este apreciat în comunitate.
Hotărârea nu era definitivă la data pronunțării (17 iulie 2026) și putea fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Numărul dosarului este 13869/314/2025.
Agresiunea din fața blocului
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 16 octombrie 2023, în jurul orei 19.15, la intrarea în scara unui bloc din Suceava.
Potrivit situației de fapt reținute de instanță, femeia ieșise din locuință împreună cu soțul său pentru a strânge rufele puse la uscat în grădina din fața blocului.
După ce au strâns rufele și s-au întors spre scară, cei doi s-au întâlnit cu un vecin. Între bărbați a început o discuție legată de un incident petrecut cu o zi înainte, la un festival, unde ar fi fost mutată o bancă amplasată în fața scenei.
La un moment dat, în fața blocului a venit și inculpatul, care a intervenit în discuție. Soțul femeii a urcat în locuință pentru a duce rufele, iar aceasta a rămas afară.
Conform declarației victimei, bărbatul i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, după care a lovit-o cu pumnul în zona urechii drepte și de mai multe ori cu picioarele în abdomen.
Femeia a fugit în locuință și a sunat la 112, solicitând intervenția polițiștilor. În timpul apelului de urgență, aceasta a relatat că fusese lovită cu picioarele în burtă.
Victima a pus agresiunea și pe seama unui conflict anterior cu inculpatul, produs cu câteva zile înainte, referitor la praful făcut pe casa scării în timpul unor lucrări de renovare.
Soțul femeii nu a asistat direct la agresiune. Acesta a declarat că, după aproximativ două-trei minute, când a revenit în locuință, soția sa i-a spus că fusese lovită în zona urechii și a abdomenului.
Examinarea medico-legală efectuată ulterior a arătat că femeia prezenta tumefacție echimotică și hematom, leziuni care puteau fi produse prin lovire cu mijloace contondente și care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, medicii legiști au arătat că distribuția leziunilor era compatibilă mai degrabă cu lovirea cu pumnul și piciorul decât cu lovirea accidentală de un obiect, cum ar fi o ușă. De asemenea, s-a stabilit o legătură directă între hematomul abdominal și simptomele digestive reclamate de femeie, printre care dureri abdominale, greață și vărsături.
În timpul urmăririi penale, inculpatul a negat comiterea faptei. În fața instanței, însă, acesta și-a schimbat poziția și a recunoscut în totalitate agresiunea, solicitând judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecătoria Suceava a concluzionat că probele administrate, coroborate cu recunoașterea inculpatului, demonstrează dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a fost cel care a agresat femeia.














