Starețul Emilian Nicolae, de la Mănăstirea Părhăuți (Protopopiatul Suceava I), s-a adresat Tribunalului București cu o cerere de ordonanță președințială, solicitând eliminarea „fără somație și fără trecerea vreunui termen” a materialelor apărute în presă și pe rețele sociale. În acele materiale, fața bisericească apare în ipostaze departe de cele sfinte: „deconectată” de la realitate având un joint în mână și ascultând manele de jale, frecându-se de o bară de striptease și fumând țigări.
Starețul vrea nu doar ștergerea materialelor, ci și despăgubiri pentru daune morale și materiale.
Printre cei 19 pârâți din acest dosar se află și cotidianul ”Știrea Sucevei” pentru articolul intitulat: Scaraoțchi și-a băgat coada adânc în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Starețul unei mănăstiri din Suceava, filmat „mort” cu un joint aprins în mână și frecându-se de o bară de striptease
Stareț sau magistrat, tot un ”drac”
În motivarea depusă la dosar, Emilian Nicolae încearcă să înduioșeze instanța și își compară statutul cu cel al judecătorilor:
„Prin natura funcției pe care o dețin, sunt supus unor rigori sociale și morale de înaltă ținută, atât în viața publică, dar și în cea privată, fiind o situație asemănătoare exigențelor pretinse magistraților pe toată durata desfășurării profesiei. (…) Altfel spus, standardele morale care trebuie respectate nu se limitează în timp la programul de lucru şi nici nu ar avea cum să fie astfel diferențiate, ci, spre deosebire de marea majoritate a celorlalte activități profesionale obişnuite, în cazul membrilor Bisericii obligațiile sunt general aplicabile, în mod continuu (similar magistraților).”
Despre frecatul de bară și ”paiul” din mâna preotului
În apărarea sa, Emilian Nicolae susține că filmările în care apare frecându-se de bara de striptease ar fi fost realizate „în adolescență, înainte de călugărie”. În ceea ce privește filmarea cu jointul, susține probabil nu este el în imagini, dar… chiar dacă ar fi el, cel mai sigur a fost drogat de alte persoane care voiau să își bată joc de el:
„Filmarea în care subsemnatul dansez este din perioada adolescenței subsemnatului, fiind realizată în urmă cu 8 ani, perioadă în care nu dețineam nicio calitate în rândul Bisericii Ortodoxe Române. (…) Acea filmare privată vizează exclusiv viața intimă și privată dintr-o perioadă anterioară călugăriei. (…)
Cu privire la cea de a doua filmare, vă rog să observați, în primul rând, că persoana care ține o țigară în mână nu este identificată şi, mai grav, nu pare a fi în stare conştientă. Cu privire la acest aspect, arăt că a existat un incident în care suspectez că mi-au fost administrate substanțe ce afectează capacitatea de concentrare şi percepția deoarece, după ce am am fost la o terasă în Centrul Vechi din Bucureşti, a existat un interval de timp apreciabil pe care nu mi-l pot aminti, existând o fractură în parcursul evenimentelor. Astfel, aflându-mă la o terasă împreună cu Acozmi Emil Gabriel unde am consumat un singur pahar de vin, ulterior am plecat de la acea terasă, fără să-mi amintesc detaliile până a ajunge la destinație, motiv pentru care presupun că mi-au fost puse substanțe necunoscute ce afectează capacitatea de concentrare şi atenție pentru a-mi fi făcute poze compromițătoare cu care ulterior să pot fi şantajat. Numai în acest fel îmi pot explica respectiva filmare, dacă subsemnatul aş fi cel din imagine, întrucât în mod voluntar nu aveam cum să țin în mână o asemenea țigară din moment ce nu consum şi nici nu cunosc ca persoane din anturajul subsemnatului să consume atare substanțe. Mai mult, ignorând complet faptul că persoana din filmare este vizibil inconștientă, pârâții din prezenta cauză în mod calomnios au susținut că subsemnatul aş fi consumat marijuana, fumând acea țigară, din moment ce, pe de o parte, nu rezultă din filmare ce fel de țigară este şi, pe de altă parte, din moment ce persoana respectivă, chiar dacă aş fi fost eu, era în stare de inconştiență, fizic iar fi fost imposibil şi să aprindă o asemenea țigară. Ca atare, este evident că materialul respectiv este fabricat doar pentru a-mi distruge imaginea şi cariera bisericească.”
De la Ciprian Mega, la toată presa
În cererea depusă la instanță, starețul îi acuză pe fostul preot Ciprian-Romeo Mega și pe Călin Gavrilaș că ar fi declanșat „o campanie de defăimare”, iar restul presei ar fi preluat informațiile „ca știri reale, fără verificare”:
„Opinia pârâtului Ciprian-Romeo Mega (…) a fost distribuită de toți ceilalți pârâți ca și cum ar fi fost un fapt dovedit, sub forma unei știri reale (deși este falsă).”
Suspendat din funcție și anchetat disciplinar
Starețul recunoaște că situația i-a afectat deja cariera și susține că principalii vinovați sunt cei care au prezentat imaginile publicului, printre care și enoriași ai Bisericii Ortodoxe Române:
„Am fost oprit a-mi desfășura activitatea bisericească, Biserica Ortodoxă Română luând măsura suspendării activității mele. Ca atare, în prezent sunt în imposibilitatea desfăşurării activității mele profesionale obişnuite şi, în plus, sunt cercetat disciplinar bisericesc, ceea ce înseamnă că întreaga mea profesie este suspendată, iar carierea mea nu doar că este periclitată, însă este în pericol. (…) Consecințele care s-au produs într-un timp foarte scurt de la apariția în presă a acestor materiale sunt dintre cele mai grave, împrejurare care imprimă un caracter deosebit de urgent prezentei proceduri, fiind necesară intervenția instanței în cel mai scurt timp posibil.”
Susținerile starețului din motivarea cererii de ordonanță președințială:
”Subsemnatul arăt că sunt stareț al Mănăstirii Părhăuți, Protopopiatul Suceava I. Drept urmare, prin natura funcției pe care o dețin, subsemnatul sunt supus unor rigori sociale şi morale de înaltă ținută, atât în viața publică, dar şi în cea privată, fiind o situație asemănătoare exigențelor pretinse magistraților pe toată durata desfăşurării profesiei. Altfel spus, standardele morale care trebuie respectate nu se limitează în timp la programul de lucru şi nici nu ar avea cum să fie astfel diferențiate, ci, spre deosebire de marea majoritate a celorlalte activități profesionale obişnuite, în cazul membrilor Bisericii obligațiile sunt general aplicabile, în mod continuu (similar magistraților).
De aceea aspectele referitoare la viața privată dobândesc o altă valență față de cazurile persoanelor ce nu au atare obligații în afara programului de lucru.
Or, prin faptele ilicite ale pârâților, vă rog să observați că mi-au fost lezate drepturile personale nepatrimoniale într-o manieră deosebit de gravă, cu consecințe atât în ceea ce priveşte viața mea intimă, familială și privată, cât şi viața profesională şi socială.
În concret, Ciprian-Romeo Mega, fost membru al Bisericii Ortodoxe Române, cel mai probabil într-o acțiune de răzbunare, a declanşat în mediul on-line prin intermediul paginii sale deținute pe rețeaua de socializare Facebook
o campanie de atac la adresa mai multor membrii ai Bisericii Ortodoxe Române, între care şi subsemnatul.
Ulterior, imaginile şi opiniile expuse de pârâții Ciprian Romeo Mega și Călin Gavrilaș au fost preluate în cascadă de toți ceilalți pârâți din prezenta cauză ca şi cum ar fi fost ştiri reale şi actuale, fără nicio verificare prealabilă.
Altfel spus, opinia pârâtului Ciprian-Romeo Mega în acțiunea sa de defăimare a membrilor Bisericii Ortodoxe Române a fost distribuită de toți ceilalți pârâți ca şi cum ar fi fost un fapt dovedit, sub forma unei ştiri reale (deşi este falsă), fāră a se preciza caracterul defăimător şi împrejurarea că nu sunt împrejurări cercetate sau constatate de jurnaliştii implicați în aceste aşa-zise reportaje.
Astfel, în privința subsemnatului şi a numitului protos. Acozmi Emil Gabriel, s-au propagat în mediul on-line mai multe acuzații, cum ar fi aceea că am fi dansat pe manele, că am fi fumat dintr-o țigară (ce ,„părea” să conțină substanțe interzise) şi că am fi dansat la bară. Caracterul neverificat al acestor aşa-zise informații ce sunt în realitate simple alegații ale pârâtului Ciprian-Romeo Mega se observă inclusiv din modul în care aceste ştiri au fost preluate de pârâții din prezenta cauză, faptele fiind imputate fie subsemnatului, fie numitului Acozmi Emil Gabriel.
Astfel, pe site-ul www.actualitate.net se relatează următoarele:
Emilian Nicolae, starețul Mănăstirii Parhăuți, dans la bară şi suferință pe manele Al doilea caz expus este cel al lui Emilian Nicolae, stareț la Mânăstirea Părhăuți, care apare în mai multe clipuri timp ce dansează la bară, cântă pe manele şi s-a fotografiat mândru cu Bogdan Mocanu, fost concurent de la ,,Puterea Dragostei” şi cântăreț de manele.
Emilian Nicolae apare şi alături de protosinghelul Acozmi Emil Gabriel în timp ce cântau „Guci, Guci, Prada, Balenciaga”, o manea populară în mediul online. Tot el apare şi în timp ce asculta muzică de jale, cu o țigară care pare a fi una de marijuana, îmbrăcat în straie preoteşti.
Anul acesta, în luna iunie, nu departe de timpul în care s-a pozat dansând la bară, starețul Emilian Nicolae a participat la slujbe importante, una dintre acestea fiind la Mănăstirea Părhăuți din județul Suceava, la sărbătorirea hramului, într-o liturghie realizată de către Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Dacie Felix.”
În schimb, pe site-ul www.adevarul.ro de exemplu, se susține că: ..Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuților se confruntă cu un scandal de proporții, după ce imagini controversate cu doi preoți au ajuns în spațiul public. Unul dintre slujitori a fost filmat dansând la bară într-un club, iar celălalt a apărut într-un videoclip în care pare că ar fuma o substanță interzisă.”
Deci într-o ştire se arată că subsemnatul reclamant aş fi comis ambele fapte, în timp ce în alte ştiri faptele sunt împărțite între subsemnatul şi numitul Acozmi Emil Gabriel.
Mai mult, tot pe site-ul administrat de pârâta 4 se adaugă noi acuzații nefondate, respectiv: „Conform unor surse citate de fostul preot Ciprian Mega, cei doi ar avea şi relații amoroase cu alți bărbați. Ca urmare a incidentelor, ambii au fost opriți de la slujire şi trimişi spre judecată la Consistoriul Monahal, unde conducerea Arhiepiscopiei va decide sancțiunea corespunzătoare.”
Aceste informații false au fost preluate şi distribuite succesiv de toate pârâtele pe toate mijloacele de comunicare în masă, în presa scrisă în on-line, audiovizual şi pe conturile deținute pe rețelele de socializare şi pe canalele de YouTube. Practic, prin toate mijloacele de distribuire a informațiilor, aceste acuzații grave au fost preluate şi distribuite ca şi cum ar fi fapte reale, veritabile ştiri, deşi reprezintă simple acuzații defăimătoare făcute de pârâtul Ciprian-Romeo Mega.
Caracterul fals al acestor informații transmise de pârâtele 3-18 ca şi cum ar fi reprezentat o veritabilă ştire rezultă din lipsa oricărei investigații jurnalistice care ar fi demonstrat caracterul calomnios şi defăimător al susținerilor pârâtului Ciprian-Romeo Mega şi preluate de pârâtul Călin Gavrilaş.
Astfel, spre exemplu, filmarea în care subsemnatul dansez este din perioada adolescenței subsemnatului, fiind realizată în urmă cu 8 ani, perioadă în care nu dețineam nicio calitate în rândul Bisericii Ortodoxe Române.
Menționez că abia la data de 07.08.2020 a început călugăria subsemnatului, în timp ce respectiva filmare este realizată în anul 2017, cel târziu în anul 2018, perioadă în care nu eram viețuitor monah, preot şi nici nu dețineam nicio altă calitate care să îmi atragă aplicarea rigorilor bisericeşti. Drept urmare, acea filmare privată vizează exclusiv viața intimă, familială şi privată a subsemnatului dintr-o perioadă anterioară dobândirii vreunei calității în
rândul Bisericii Ortodoxe Române.
Or, în mod complet calomnios şi voit tendențios, atât pârâții persoane fizice, cât şi pârâtele persoane juridice au precizat – inventând practic acest aspect – că,, Anul acesta, în luna iunie, nu departe de timpul în care s-a pozat dansând la bară, starețul Emilian Nicolae a participat la slujbe importante (…)”. Pârâții au fabulat, cel mai probabil pentru a fi cât mai scandaloasă informația fabricată în aşa fel încât să rezulte că acea filmare ar fi fost realizată în timp ce dețineam actuala funcție în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Evident că dacă ar fi precizat că filmarea vizează o persoană oarecare – ce nu avea nicio funcție la data faptei – aşa-zisa ,,ştire” nu mai prezenta nicio relevanță întrucât subsemnatul nu am săvârşit nimic ilegal sau imoral ca un tânăr adolescent la vremea respectivă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât aspectele surprinse acolo sunt pur private şi vizează exclusiv dreptul subsemnatului la viață intimă şi privată din perioada în care nu aveam nicio calitate oficială.
Ca atare, caracterul ilicit al acestor informații distribuite masiv de toți pârâții din prezenta cauză rezultă cu prisosință prin prezentarea ca adevărate a unor fapte false deoarece filmarea respectivă nu a fost realizată în timpul în care subsemnatul aş fi avut vreo calitate oficială în rândul Bisericii Ortodoxe Române, aspect cunoscut, de altfel, de pârâtul Ciprian-Romeo Mega. În schimb, cu rea-credință, toți pârâții au susținut că aceste fapte ar fi de dată recentă, timp în care aş fi deținut funcția actuală, tocmai pentru a fi compromisă imaginea mea publică şi cariera mea bisericească.
Pe de altă parte, cu privire la cea de a doua filmare, vă rog să observați, în primul rând, că persoana care ține o țigară în mână nu este identificată şi, mai grav, nu pare a fi în stare conştientă.
Cu privire la acest aspect, arăt că a existat un incident în care suspectez că mi-au fost administrate substanțe ce afectează capacitatea de concentrare şi percepția deoarece, după ce am am fost la o terasă în Centrul Vechi din Bucureşti, a existat un interval de timp apreciabil pe care nu mi-l pot aminti, existând o fractură în parcursul evenimentelor. Astfel, aflându-mă la o terasă împreună cu Acozmi Emil Gabriel unde am consumat un singur pahar de vin, ulterior am plecat de la acea terasă, fără să-mi amintesc detaliile până a ajunge la destinație, motiv pentru care presupun că mi-au fost puse substanțe necunoscute ce afectează capacitatea de concentrare şi atenție pentru a-mi fi făcute poze compromițătoare cu care ulterior să pot fi şantajat. Numai în acest fel îmi pot explica respectiva filmare, dacă subsemnatul aş fi cel din imagine, întrucât în mod voluntar nu aveam cum să țin în mână o asemenea țigară din moment ce nu consum şi nici nu cunosc ca persoane din anturajul subsemnatului să consume atare substanțe.
Mai mult, ignorând complet faptul că persoana din filmare este vizibil inconștientă, pârâții din prezenta cauză în mod calomnios au susținut că subsemnatul aş fi consumat marijuana, fumând acea țigară, din moment ce, pe de o parte, nu rezultă din filmare ce fel de țigară este şi, pe de altă parte, din moment ce persoana respectivă, chiar dacă aş fi fost eu, era în stare de inconştiență, fizic iar fi fost imposibil şi să aprindă o asemenea țigară. Ca atare, este evident că materialul respectiv este fabricat doar pentru a-mi distruge imaginea şi cariera bisericească.
Pe de altă parte, în unele ştiri din cele preluate de pârâți mai apare o altă acuzație, la fel de gravă şi la fel de falsă, anume aceea că aş fi avut relații homosexuale. Spre exemplu, pe site-ul www.adevarul.ro se susține: „Conform unor surse citate de fostul preot Ciprian Mega, cei doi ar avea şi relații amoroase cu alți bărbați. Ca urmare a incidentelor, ambii au fost opriți de la slujire şi trimişi spre judecată la Consistoriul Monahal, unde conducerea
Arhiepiscopiei va decide sancțiunea corespunzătoare.”
Este limpede că aceste aşa-zise ştiri sunt simple alegații ale pârâtului Ciprian-Romeo Mega, fiind complet lipsite de orice fundament faptic şi rupte de realitate, fiind exprimate strict în scop malițios şi vindicativ. Pe lângă faptul că dezmint ferm asemenea acuzații, vă rog să observați că, în ceea ce mă priveşte, nici măcar nu sunt indicate
sursele pârâtului Ciprian-Romeo Mega sau împrejurările din care ar fi tras o asemenea concluzie pentru a fi ulterior distribuită în spațiul public.
O asemenea circumstanță are o greutate deosebită în rândul membrilor Bisericii Ortodoxe Române, fiind aplicabile reguli mult mai stricte. Pârâtul Ciprian-Romeo Mega cunoştea consecințele unor asemenea acuzații, motiv pentru care ştia că vor afecta grav şi aproape ireversibil imaginea subsemnatului. Or, această acuzație porneşte dintr-o simplă afirmație a pârâtului Ciprian Romeo Mega, ce a fost apoi preluată ad literam de toți ceilalți pârâți ca şi cum ar fi un fapt dovedit, fiind distribuită ca ştire reală, deşi nu este. Spre exemplu, este ca şi cum o parte dintr-un dosar susține că judecătorul este corupt (fără probe, fără nicio circumstanță, ci pur şi simplu ca o opinie personală a părții), iar ulterior mass-media preia opinia şi o transformă într-o „veritabilă” ştire în sensul că respectivul judecător este corupt. Este limpede că lipseşte orice logică elementară într-o asemenea
înlănțuire de evenimente, însă întocmai astfel s-a întâmplat în cazul subsemnatului.
(…)
Cerința urgenței rezultă din chiar faptele pârâtelor 3-18 (persoanele juridice) întrucât în materialele de presă difuzate se menționează, tangențial, că subsemnatul sunt expus unor consecințe dintre cele mai grave. Astfel, singurele informații adevărate din aceste materiale de presă sunt cele privitoare la exercitarea cercetării disciplinare față de subsemnatul, în prezent fiind în desfăşurare cercetarea disciplinară bisericească împotriva subsemnatului. Menționez în acest sens că în data de 12.09.2025 am fost citat şi m-am prezentat la Centrul eparhial Suceava în calitate de pârât pentru cercetarea disciplinară, fiind acuzat de apariții indecente în mediul on-line.
De asemenea, ca urmare a apariției acestor materiale difuzate de pârâţi, subsemnatul am fost oprit a-mi desfăşura activitatea bisericească, Biserica Ortodoxă Română luând măsura suspendării activității mele.
Ca atare, în prezent sunt în imposibilitatea desfăşurării activității mele profesionale obişnuite şi, în plus, sunt cercetat disciplinar bisericesc, ceea ce înseamnă că întreaga mea profesie este suspendată, iar carierea mea nu doar că este periclitată, însă este în pericol.
Drept urmare, consecințele care s-au produs într-un timp foarte scurt de la apariția în presă a acestor materiale sunt dintre cele mai grave, împrejurare care imprimă un caracter deosebit de urgent prezentei proceduri, fiind necesară intervenția instanței în cel mai scurt timp posibil. Tocmai de aceea, în măsura în care instanța va aprecia necesar, subsemnatul arăt că solicit inclusiv judecarea cauzei fără citarea părților. Desigur, în subsidiar, dacă instanța apreciază că este necesară citarea părților şi urmarea unei proceduri contradictorii, înțeleg în finalul prezentei cereri să solicit un probatoriu corespunzător.
Pe de altă parte, vă rog să observați că aspectul privitor la urgența cauzei este prezumat de legiuitor în condițiile în care se face trimitere în mod expres la procedura ordonanței preşedințiale pentru luarea măsurilor solicitate de subsemnatul.
Cu privire la limitarea adusă de art. 255 alin. 3 C. civ., fiind în prezența unor atingeri ale drepturilor personale nepatrimoniale ale subsemnatului prin mijloacele presei, vă rog să observați că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege după cum urmează: primul criteriu şi cel mai important este reprezentat de prejudiciile cauzate subsemnatului reclamant care trebuie să fie grave. Or, suspendarea activității mele profesionale şi declanşarea procedurii disciplinare bisericeşti împotriva subsemnatului cu riscul real de a fi exclus din rândul Bisericii reprezintă, din punct de vedere profesional. cel mai grav şi rău lucru care se poate întâmpla. lar toate acestea sunt consecința directă şi unică a difuzării materialelor de către pârâți. Astfel, urmarea acestor fapte se materializează în suspendarea activității mele profesionale, cercetarea disciplinară şi riscul excluderii din Biserică,
practic distrugerea şi încetarea definitivă a întregii mele cariere. Aceasta îmi cauzează un prejudiciu atât moral întrucât mă desființează ca om şi ca slujitor al bisericii, pierzându-mi oportunitatea de a-mi exercita vocația, cât şi un prejudiciu material, lipsindu-mă practic de posibilitatea de a activa în domeniul profesional şi vocațional ales şi pentru care m-am pregătit şi mi-am dedicat ultimii cinci ani. Ca atare, vă rog să observați că prejudiciul cauzat subsemnatului este dintre cele mai grave posibile, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de art. 255 alin. 3 C. civ. pentru a putea fi luate măsurile provizorii solicitate de subsemnatul.”













