Un tânăr de 22 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști în municipiul Rădăuți, în urma unui comportament agresiv în trafic.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 1 octombrie 2026, în jurul orei 22:26.
O patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a observat pe strada Spitalului un autoturism Audi al cărui șofer a patinat excesiv roțile motoare în momentul în care a virat dreapta pe strada Ștefan cel Mare.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice și luminoase, iar conducătorul auto s-a conformat.
La volan se afla un tânăr de 22 de ani, din comuna Brodina, care era singur în mașină.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul avea ITP și polița RCA valabile.
Pentru că șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul indicat a fost de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii i-au reținut permisul de conducere pentru comportament agresiv, iar ulterior dovada înlocuitoare i-a fost reținută și i-a fost eliberată una fără drept de circulație, în cadrul dosarului penal.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.













