Un incendiu puternic a izbucnit marți, 29 septembrie 2026, în satul Podu Coșnei, comuna Coșna, județul Suceava.
Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112, în jurul orei 14:07, după ce proprietarul a anunțat că îi arde gospodăria.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, pompieri militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei, precum și pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coșna.
Incendiul a afectat mai multe anexe gospodărești. În urma flăcărilor au ars două garaje, o magazie cu lemne de foc și acoperișul unui grajd, împreună cu bunurile depozitate în acestea.
Totodată, au fost distruse un autoturism Volkswagen Golf, fabricat în 2017, un Opel Corsa, fabricat în 2012, un ATV CF Moto, o semiremorcă auto și aproximativ 20 de baloți de fân.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit electric.
Pagubele au fost estimate la aproximativ 175.000 de lei. Potrivit informațiilor consemnate de polițiști, imobilul nu era asigurat obligatoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Coșna.














