Garda de Mediu Suceava a anunțat că se situează din nou pe locul I la nivel național în urma evaluării indicatorilor specifici activității desfășurate în primele 6 luni ale anului 2024.
Astfel, în semestrul I 2024, GNM-CJ Suceava a efectuat un număr total de 1.154 de inspecții în domeniul controlului poluării industriale și în domeniul controlului biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate, asftel:
- 100 controale planificate;
- 1.054 controale neplanificate, din care:
- 196 inspecții pentru soluționarea unor petiții/reclamații;
- 16 inspecții în urma autosesizării GNM;
- 78 inspecții tematice dispuse de GNM-CG;
- 762 inspecții cu alte autorități – în principal controale în Punctul de trecere a frontierei Siret, cât și controale efectuate în zona cursurilor de apă, în baza prevederilor Ordinului Prefectului jud. Suceava nr. 271/2024, împreună cu reprezentanți ai SGA Suceava și ISU „Bucovina” Suceava;
- 2 inspecții pentru verificarea realizării măsurilor impuse anterior.
Urmare a neconformităților constatate cu ocazia controalelor, s-au aplicat 105 sancțiuni contravenționale principale și complementare, astfel:
- 77 amenzi în cuantum total de 1.282.000 lei si 17 avertismente;
- 11 sancțiuni contravenționale complementare (11 suspendări de activitate).
Totodată, s-au înaintat autorității de reglementare 2 propuneri de suspendare a autorizației de mediu și s-a înaintat o sesizare organelor de cercetare penală.













