La data de 28 august 2023, în jurul orelor 16.00, un bărbat (83 de ani), din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, s-a deplasat cu bicicleta pe drumul comunal din localitate, de la domiciliu spre centrul satului. Din cauza temperaturilor ridicate, la un moment dat, acesta a suferit un infarct miocardic și a căzut la sol.
Văzându-l căzut la sol, o femeie i-a solicitat unei vecine să apeleze 112 și să solicite deplasarea unui echipaj medical la fața locului.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță din cadrul SAJ Suceava, ocazie cu care i-au fost efectuate manevre de resuscitare, iar ulterior, cel în cauză a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
Victima suferea de afecțiuni cardiace, având montat un stent la inimă.
Ulterior, victima a fost declarată decedată.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.













