La data de 16 aprilie 2025, cotidianul Știrea Sucevei a publicat articolul intitulat „Avocat din Suceava, înregistrat cerând sex unei cliente, o mamă disperată să-și recapete legal bebelușul de la fostul concubin. După refuz, s-a milogit: ‹Hai, măcar lasă-mă să încerc!›”, care a stârnit indignare publică. În articol a fost prezentat cazul unui avocat din Suceava, Sorin Poenaru, înregistrat în timp ce făcea propuneri sexuale insistente unei cliente care îl angajase pentru a o ajuta să își recapete bebelușul, aflat în custodia fostului concubin.
În loc să o sprijine juridic, avocatul ar fi profitat de starea ei de disperare pentru a obține favoruri sexuale. Într-o înregistrare audio prezentată redacției, acesta o întreba direct: „Când ești dispusă să te culci cu mine?”, iar după refuz, continua cu rugăminți de genul: „Hai măcar lasă-mă să încerc!”.
De asemenea, clienta a relatat că avocatul i-a solicitat sume de bani fără a emite chitanță. Ulterior, bărbatul i-ar fi propus clientei asistență juridică fără bani, dacă îl plătește „în natură” într-un apartament din zona Nordic, din municipiul Suceava. Ca să o convingă, i-ar fi propus și un loc de muncă, respectiv secretară în biroul său.
Mai mult decât atât, femeia ne-a declarat că avocatul i-ar fi spus, în altă discuție: „Oricum te f*t o dată și nici nu ai să știi.”
Într-un final, cu „ajutorul” acestui avocat femeia a pierdut procesul privind obținerea domiciliului copilului său. Avocatul înfierbântat pare că a ”uitat” să specifice că mama își vrea copilul la domiciliul său. Cu alte cuvinte ar fi reușit totuși să o f**ă pe femeie, doar că la figurat.
Cel mai probabil comportamentul avocatului ar putea fi încadrat cel puțin ca hărțuire sexuală, dar și ca folosire abuzivă a poziției profesionale în scop personal, fapte prevăzute și sancționate de Codul Penal.
În urma publicării acelui articol, la data de 16 aprilie 2025, Știrea Sucevei a sesizat oficial Baroul București, instituția în cadrul căreia este înscris avocatul. Redacția a solicitat informații privind demararea unei posibile cercetări disciplinare și a cerut o poziție oficială față de un comportament care, în mod evident, subminează încrederea în profesia de avocat.
Baroul București a transmis un prim răspuns la data de 28 aprilie, în care a informat că sesizarea a fost înregistrată și „figurează pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Baroului din data de 29 aprilie 2025”. Cu toate acestea, instituția nu și-a exprimat nicio opinie cu privire la faptele semnalate.
La data de 13 mai 2025, ora 19.22, redacția a revenit cu o solicitare prin e-mail, întrebând dacă a fost luată vreo măsură. Răspunsul a venit a doua zi dimineață, la ora 09.22: „Sesizarea nr. 3987/29.04.2025 a fost înregistrată pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Baroului București din data de 13 mai 2025. Vom proceda la comunicarea soluției pronunțate, de îndată ce lucrarea va fi transmisă Biroului Sesizări.”
Pe 26 mai 2025, redacția Știrea Sucevei a adresat o nouă întrebare, solicitând informații generale privind durata medie în care aceste lucrări ajung de la Consiliu la Biroul Sesizări. Nici până astăzi nu s-a primit vreun răspuns.
La data de 30 iunie 2025, am revenit cu un nou mesaj, solicitând comunicarea rezultatului și exprimând îngrijorarea că situația ar fi putut fi omisă din greșeală. Până la data publicării acestui articol, Baroul București nu a mai transmis niciun răspuns.
Au trecut peste două luni și jumătate de la sesizarea inițială și nu am primit niciun răspuns clar sau o poziție oficială cu privire la cazul avocatului care, potrivit dovezilor prezentate public, a profitat de vulnerabilitatea unei cliente pentru a obține favoruri sexuale.
Tăcerea Baroului București, într-un caz care atinge limitele unui abuz grav, afectează în mod direct încrederea publicului în mecanismele de control ale profesiei de avocat și ridică semne de întrebare cu privire la modul în care instituția înțelege să-și apere reputația și să sancționeze derapajele evidente.













