Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Lucan Vladimir Zbranca la cinci ani și șapte luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „deţinerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „distrugere” și „tentativă de omor”.
Decizia este definitivă.
În anul 2017, Lucan Vladimir Zbranca, din comuna Sadova, nu era obișnuit cu ideea că fosta sa iubită l-a părăsit, așa că a șicanat-o de mai multe ori. Se pare că acesta ar fi șicanat-o și la locul de muncă, respectiv la Popasul Baciului din Câmpulung Moldovenesc.
În seara de 18 noiembrie 2017, Lucan Vladimir Zbranca s-a dus la restaurantul la care lucra fosta sa iubită, a prins-o de mână, iar aceasta a fugit. Nervos, tânărul a ieșit din restaurant și s-a dus spre autoturismul său. Acesta s-a pornit spre Sadova și s-a oprit în zona unui pod. În locul respectiv tânărul a stat până dimineață, când știa că fosta sa iubită iese de la muncă și se duce cu mașina spre casă.
La data de 19 noiembrie 2017, în jurul orei 08.00, pe podul care trece peste râul Moldova, pe raza comunei Sadova, tânărul a accelerat mașina și s-a izbit într-un autoturism. În mașina din urmă se afla fosta iubită a lui Lucan Vladimir Zbranca. După ce a avut loc acest accident rutier, tânărul a scos-o pe fosta iubită din mașină și a târâit-o spre balustradă pentru a arunca-o peste pod. În acest timp, victima se ținea de balustradă, iar agresorul o trăgea de păr și o lovea cu pumnii.
Salvarea tinerei a fost un individ care locuia în zonă. Cel din urmă a intervenit fără a sta prea mult pe gânduri. Bărbatul a fugit spre agresor, l-a prins și i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele și pumnii. În aceste circumstanțe, Zbranca s-a dat bătut și s-a aruncat de pe podul de circa opt metri înălțime.
După ce s-a aruncat de pe pod, Lucan Vladimir Zbranca a suferit mai multe răni, ce au necesitat 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale.
Înaintea acestui eveniment se pare că agresorul ar fi consumat canabis, conform probelor.













