Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Stanciu Păunel-Vasilică, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Suceava, la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, după ce acesta a fost prins din nou conducând băut, deși avea dreptul de a conduce suspendat și fusese condamnat anterior pentru aceeași infracțiune.
Instanța i-a aplicat bărbatului o pedeapsă de un an de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și șase luni pentru conducere fără drept. După contopire, a rezultat o pedeapsă de un an și două luni de închisoare.
Problema pentru inculpat a fost însă că, la momentul noilor infracțiuni, se afla deja sub supraveghere, în urma unei condamnări anterioare.
Cu doar o lună înainte să fie prins din nou beat la volan, bărbatul primise o condamnare definitivă de doi ani și două luni de închisoare cu suspendare, tot pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Judecătorii au revocat suspendarea acelei pedepse și au adăugat noua condamnare de un an și două luni, stabilind că Stanciu Păunel-Vasilică trebuie să execute trei ani și patru luni de închisoare în penitenciar.
Totodată, instanța i-a interzis dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă rezultantă de patru ani, din care se scade perioada deja executată începând cu 23 mai 2026.
Judecătorii au menținut arestarea preventivă a inculpatului și i-au respins cererea de a fi plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar. Acesta se afla în arest preventiv de la sfârșitul lunii iunie 2026.
Din pedeapsa aplicată vor fi scăzute perioadele în care a fost privat de libertate, inclusiv cele 24 de ore de reținere din octombrie 2025 și perioada începută la 28 iunie 2026.
De asemenea, bărbatul trebuie să achite 1.200 de lei cheltuieli judiciare.
Interesant este că inculpatul a fost achitat pentru una dintre cele trei infracțiuni pentru care fusese trimis în judecată, respectiv neexecutarea sancțiunilor penale. Judecătorii au explicat că aceeași faptă era deja pedepsită printr-o infracțiune mai gravă, cea de conducere fără drept, astfel că nu putea fi sancționat separat și pentru nerespectarea interdicției de a conduce.
Hotărârea a fost pronunțată la data de 2 octombrie 2026 și putea fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Numărul dosarului este 9117/314/2026.
Prins în fața magazinului DanyGry, la o lună după ce fusese condamnat pentru conducere sub influența alcoolului
Stanciu Păunel-Vasilică conducea un autoturism Ford Focus când a fost oprit de polițiștii Biroului Rutier Suceava în fața magazinului DanyGry.
Oamenii legii au observat că șoferul emana halenă alcoolică și l-au testat cu aparatul etilotest.
Rezultatul a fost de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus pentru recoltarea probelor biologice, iar analizele au indicat o alcoolemie de 2,23 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,07 g/l la cea de-a doua.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că suceveanul avea dreptul de a conduce suspendat.
Mai mult, la 8 mai 2026, Judecătoria Suceava îl condamnase la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare pentru o altă infracțiune de conducere sub influența alcoolului.
Sentința rămăsese definitivă la 23 mai 2026, când începuse să producă efecte și interdicția de a conduce impusă de instanță.
Cu toate acestea, la numai 34 de zile de la condamnarea definitivă, bărbatul s-a urcat din nou băut la volan.
După administrarea probelor, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, începând cu 28 iunie 2026.
La 29 iunie, Judecătoria Suceava a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, măsură care a fost prelungită ulterior.
Judecătorii: o indiferență ieșită din comun față de siguranța rutieră
În motivarea hotărârii, Judecătoria Suceava a subliniat că inculpatul a demonstrat o perseverență infracțională evidentă, fiind condamnat pentru conducere sub influența alcoolului și repetând aceeași faptă după numai câteva săptămâni.
Instanța a apreciat că bărbatul a manifestat „o indiferență ieșită din comun” față de normele care protejează siguranța circulației rutiere.
Magistrații au arătat că alcoolemia de 2,23 g/l reprezenta aproape de trei ori limita de la care conducerea sub influența alcoolului constituie infracțiune.
Judecătorii au mai subliniat că alcoolul afectează reflexele, atenția, concentrarea și timpul de reacție, iar pericolul creat există indiferent dacă șoferul pare sau nu afectat de băutură.
De altfel, un detaliu consemnat în dosar este că, la examinarea medicală, bărbatul avea o ținută ordonată, era liniștit și cooperant și nu prezenta tulburări de echilibru sau de coordonare a mișcărilor.
Cu toate acestea, analizele de sânge au confirmat alcoolemia ridicată.
Instanța a apreciat că inculpatul a dat dovadă de o atitudine sfidătoare față de lege și a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
În același timp, judecătorii au ținut cont și de circumstanțele personale ale bărbatului.
Din înscrisurile depuse la dosar rezulta că acesta este căsătorit, are trei nepoți, cu vârste între 3 și 7 ani, și își ajută mama în vârstă, care se confruntă cu probleme de sănătate.
Persoanele apropiate l-au descris ca fiind muncitor, responsabil, cu bun-simț și implicat în viața familiei.
De asemenea, inculpatul a recunoscut și regretat faptele, colaborând cu anchetatorii și solicitând judecarea în procedură simplificată.
Aceste împrejurări au fost luate în considerare la stabilirea pedepselor pentru noile infracțiuni, însă nu au putut împiedica revocarea suspendării condamnării anterioare.
A cerut o nouă suspendare, dar legea nu i-a mai permis să scape de executarea pedepsei
În fața instanței, apărarea lui Stanciu Păunel-Vasilică a solicitat ca noua pedeapsă să fie suspendată sub supraveghere.
Judecătorii au explicat însă că, fiind vorba despre infracțiuni săvârșite în termenul de supraveghere al unei condamnări anterioare, legea impune revocarea suspendării și executarea pedepsei.
Astfel, cei doi ani și două luni primiți anterior au fost adăugați la noua pedeapsă de un an și două luni.
Instanța a respins și solicitarea de înlocuire a arestării preventive cu o măsură mai blândă, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta în continuare un pericol pentru ordinea publică.














