Tribunalul Suceava a admis parțial acțiunea formulată de un șofer din comuna Siminicea împotriva firmei Smart Logistic Bid SRL, după ce acesta a reclamat că nu și-a primit integral salariul și diurna pentru perioada în care a lucrat la societate.
Instanța a obligat firma să-i plătească fostului angajat 525 de euro reprezentând diurna restantă pentru perioada 1–18 iunie 2025, precum și 229 de lei, diferență salarială aferentă lunii iunie 2025.
La aceste sume se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu 25 iulie 2025 până la achitarea efectivă a banilor. Diferența salarială de 229 de lei trebuie actualizată și cu rata inflației.
Totodată, societatea a fost obligată să-i achite șoferului 1.500 de lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocatului.
Bărbatul solicitase inițial aproximativ 1.666 de euro, susținând că firma îi datora salarii și diurne pentru perioada mai–iulie 2025. Judecătorii au constatat însă că doar o parte dintre pretenții erau dovedite.
Hotărârea este executorie de drept provizoriu, dar nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Numărul dosarului este 3047/86/2025.
A cerut banii în repetate rânduri, dar firma l-ar fi amânat sub diverse pretexte
Potrivit documentelor din dosar, bărbatul a fost angajat la Smart Logistic Bid SRL începând cu 26 mai 2025, în funcția de șofer de transport rutier de mărfuri, cu un salariu brut lunar de 4.050 de lei, la care se adăugau un spor de weekend de 1% și indemnizația de delegare.
Șoferul a susținut că a lucrat inclusiv până la 19 iulie 2025, fără să primească toate drepturile salariale și diurna cuvenită.
Acesta a arătat că solicitase în repetate rânduri plata banilor, însă reprezentanții firmei l-ar fi amânat sub diferite pretexte.
În urma verificărilor efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, s-a constatat că angajatorul nu făcuse dovada achitării integrale a drepturilor salariale.
Documentele arătau că șoferul trebuia să primească 652 de lei net pentru luna mai și 1.577 de lei net pentru perioada lucrată în iunie 2025.
Firma îi achitase deja 2.000 de lei, sumă care acoperea salariul din mai și 1.348 de lei din cel aferent lunii iunie. Astfel, mai rămăseseră de plată 229 de lei.
În ceea ce privește diurna, actele adiționale semnate de părți dovedeau dreptul la 35 de euro pe zi, pentru 15 zile de delegare, rezultând suma de 525 de euro.
Judecătorii au mai constatat că raporturile de muncă fuseseră suspendate în perioada 19 iunie – 2 iulie 2025, iar contractul încetase la 3 iulie 2025. Prin urmare, nu au fost acordate drepturi salariale pentru perioada ulterioară invocată de reclamant.
Deși a fost citată legal, firma nu a depus întâmpinare pentru a-și formula apărarea în proces.
Tribunalul a stabilit că fostul angajat trebuie să primească diferența salarială și diurna dovedite prin documente, dar a respins restul sumelor solicitate, inclusiv actualizarea cu inflația a diurnei stabilite în euro.
În final, societatea trebuie să-i achite șoferului 525 de euro, 229 de lei, dobânzile aferente și 1.500 de lei cheltuieli de judecată.














