Curtea de Apel Suceava a admis apelul formulat de Andrei-Ioan Melinte împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Botoșani, prin care a fost condamnat la 10 ani și 20 de zile de închisoare pentru tentativă de omor, tentativă de omor calificat, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
În apel, judecătorii au stabilit că atacurile asupra victimelor au fost comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, motiv pentru care au schimbat încadrarea juridică a celor două infracțiuni contra vieții într-o singură infracțiune de tentativă de omor calificat, în formă continuată, cu două acte materiale.
Pentru această infracțiune, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 8 ani de închisoare.
După contopirea cu celelalte pedepse și cu o condamnare anterioară, la cei 8 ani au fost adăugate 10 luni și 20 de zile, rezultând pedeapsa definitivă de 8 ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare, cu executare.
Decizia este definitivă.
Numărul dosarului este 1798/40/2025.
Cum s-a produs evenimentul. De la o ceartă la bar la atacurile cu briceagul și coasa
Faptele pentru care Andrei-Ioan Melinte a fost condamnat s-au petrecut la 1 septembrie 2025, în comuna Leorda din județul Botoșani.
Potrivit situației de fapt reținute de judecători, în jurul orei 13.00, inculpatul se afla pe terasa unui local din apropierea gării, unde consuma băuturi alcoolice alături de alte persoane.
La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, Melinte a început să-i reproșeze unuia dintre bărbații aflați la masă că dăduse declarații într-un dosar penal care îl privea.
L-a numit ”trădător”, a scos din buzunar un briceag cu lama de aproximativ 10–12 centimetri, pe care l-a agitat în fața celor prezenți, și a arătat că avea asupra sa și un spray iritant-lacrimogen.
În timpul conflictului, a luat telefonul bărbatului și l-a izbit în mod repetat de masa terasei, până când i-a spart ecranul.
Persoana vătămată a plecat din local, în timp ce inculpatul a rămas să consume alcool.
L-a ajuns din urmă cu briceagul și l-a rănit în abdomen
Ulterior, în jurul orei 17.00, bărbatul cu care Melinte avusese conflictul a trecut cu o căruță prin fața localului, fiind însoțit de unchiul inculpatului, fratele tatălui acestuia.
Melinte i-a observat, a ieșit din local cu briceagul în mână și a început să strige după ei.
A alergat în urma căruței și, după ce aceasta a fost oprită, l-a lovit cu briceagul în abdomen pe bărbatul cu care se certase anterior.
Unchiul inculpatului a intervenit și l-a lovit peste mâini cu o lopată, încercând să oprească agresiunea.
Între cei trei a izbucnit o altercație, în timpul căreia Melinte a căzut și s-a lovit la cap de o piatră. Conflictul a fost întrerupt în urma intervenției unei alte persoane.
Potrivit constatărilor medico-legale, victima atacului cu briceagul a suferit o plagă tăiată, echimoze și excoriații, leziuni care au necesitat 5–6 zile de îngrijiri medicale.
S-a dus acasă, a pregătit o coasă și i-a așteptat să treacă din nou
Conflictul nu s-a încheiat însă aici.
După prima agresiune, Melinte s-a întors la domiciliu, a luat o coasă din gospodărie și a pregătit-o lângă poartă.
Când cele două persoane au trecut din nou cu căruța prin fața locuinței sale, inculpatul le-a ieșit în întâmpinare. Potrivit instanței, acesta avea asupra sa atât coasa, cât și un topor.
A lăsat toporul jos, a ridicat coasa cu ambele mâini și a încercat să lovească cele două persoane, vizând zona corpului uneia dintre victime și capul propriului unchi.
Lovitura a fost deviată, iar coasa s-a izbit de căruță și s-a rupt.
Unchiul inculpatului a sărit din atelaj pentru a evita agresiunea, însă a fost atacat în continuare cu pumnii și picioarele. În timpul conflictului, Melinte le striga celor doi că îi va omorî.
Din hotărâre mai rezultă că tatăl inculpatului a intervenit la rândul său, aruncând un topor în direcția uneia dintre persoanele implicate. Ulterior, acestuia i s-a făcut rău și a decedat, instanța precizând expres că nu a existat o legătură directă de cauzalitate între deces și faptele inculpatului.
Cele două victime au reușit, în cele din urmă, să se îndepărteze.
A doua persoană vătămată a suferit excoriații și un infiltrat hemoragic, leziuni care nu au necesitat zile de îngrijiri medicale.
De ce au reținut judecătorii tentativa de omor, deși victimele nu au suferit răni grave
În cursul procesului, Andrei-Ioan Melinte a contestat acuzațiile, susținând inclusiv că leziunile victimelor ar fi fost autoprovocate, iar urmele de sânge ar fi provenit din sacrificarea unor animale.
Judecătorii au respins aceste explicații, considerând că sunt contrazise de declarațiile martorilor, de constatările medico-legale și de celelalte probe administrate.
În privința atacurilor, instanțele au avut în vedere obiectele folosite, zonele corpului vizate și amenințările cu moartea adresate victimelor.
De asemenea, pregătirea coasei și așteptarea persoanelor vătămate în fața locuinței au fost considerate relevante pentru reținerea premeditării.
Judecătorii au subliniat că tentativa de omor nu este condiționată de producerea unor leziuni care să pună efectiv viața victimei în pericol, fiind esențiale intenția autorului și modalitatea în care acesta a acționat.
Curtea de Apel Suceava a confirmat situația de fapt stabilită de Tribunalul Botoșani, dar a apreciat că cele două atacuri au reprezentat acte materiale ale aceleiași infracțiuni continuate de tentativă de omor calificat.














