Judecătoria Suceava i-a condamnat pe Badurlă Stelian-Denis, Varga Manuel și Troia Edi-Nicolai pentru furt calificat, după ce au sustras 17 sticle de băuturi alcoolice, în valoare de 4.023,03 lei, din Auchan Suceava.
Badurlă Stelian-Denis a primit un an și trei luni de închisoare, iar după revocarea suspendării unei pedepse anterioare are de executat 2 ani și 5 luni de închisoare.
Varga Manuel a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de doi ani și obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Troia Edi-Nicolai a primit un an și trei luni de închisoare, însă, fiind recidivist, instanța a revocat suspendarea unei pedepse anterioare de 3 ani. În final, acesta are de executat 4 ani și 3 luni de închisoare.
Prejudiciul a fost recuperat integral, iar Auchan România S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Hotărârea nu era definitivă la data pronunțării (17 iulie 2026) și putea fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Numărul dosarului este 248/314/2026.
Au mers direct la raionul cu băuturi și au umplut două coșuri
Furtul a avut loc în seara zilei de 21 septembrie 2025, în jurul orei 21.10, în hypermarketul Auchan Suceava.
Potrivit situației de fapt reținute de instanță, patru bărbați au ajuns în parcarea complexului comercial cu un autoturism Duster și au intrat în magazin.
Cei patru au luat două coșuri de cumpărături și s-au îndreptat direct către raionul cu băuturi alcoolice.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat că, în doar câteva minute, în coșuri au fost puse 17 sticle de băuturi alcoolice, în valoare totală de 4.023,03 lei.
Printre acestea se aflau șapte sticle de șampanie Moët, trei sticle de coniac Hennessy, sticle de whisky, vodcă și alte băuturi alcoolice.
După ce au umplut coșurile, grupul s-a deplasat către zona cu textile.
Ulterior, unul dintre inculpați a rămas în interiorul magazinului, în timp ce doi dintre ceilalți au ieșit în exterior. Profitând de înălțimea redusă a unui perete despărțitor din sticlă, coșurile pline cu băuturi au fost trecute peste gard, fără ca produsele să fie achitate.
Badurlă Stelian-Denis și Varga Manuel au preluat coșurile din exterior.
Între timp, agenții de securitate fuseseră alertați de dispecerat și au încercat să îi prindă în flagrant.
În momentul în care și-au dat seama că sunt urmăriți, cei doi au abandonat coșurile cu băuturi și au fugit spre ieșirea complexului comercial. Agenții de pază i-au urmărit, însă nu au reușit să îi prindă atunci.
Toate băuturile au fost recuperate, astfel că prejudiciul de 4.023,03 lei a fost acoperit integral.
Al patrulea bărbat prezent cu grupul nu a fost considerat participant activ la furt. Din probele administrate a rezultat că acesta s-a retras în momentul în care și-a dat seama că ceilalți intenționau să scoată produsele din magazin fără să le achite.
Inițial au susținut că nu știau că băuturile nu fuseseră plătite
În timpul urmăririi penale, doi dintre inculpați au susținut că un alt bărbat le-ar fi spus că urma să plătească băuturile.
Varga Manuel a declarat că a preluat unul dintre coșurile trecute peste gardul despărțitor crezând că produsele fuseseră sau urmau să fie achitate și că abia când agenții de pază au început să strige și-a dat seama că participa la un furt.
Badurlă Stelian-Denis a oferit o relatare asemănătoare.
Instanța nu a reținut însă această versiune și a apreciat că inculpații au acționat cu intenție directă, urmărind sustragerea bunurilor.
Ajunși în fața Judecătoriei Suceava, cei trei inculpați au recunoscut în totalitate faptele și au declarat că le regretă, solicitând judecarea în procedura simplificată. Ca urmare, limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime.
Judecătorul a avut în vedere faptul că tinerii consumaseră băuturi alcoolice înainte de comiterea faptei, cantitatea mare de produse pe care au încercat să o sustragă și valoarea prejudiciului.
Pe de altă parte, instanța a ținut cont și de faptul că toate bunurile au fost recuperate după ce inculpații le-au abandonat în timp ce fugeau de agenții de pază.
Stelian Denis Badurlă are vârsta de 21 de ani, studii 8 clase, este căsătorit. Acesta are doi copii minori în întreţinere, iar în prezent este angajat la o firmă.
Manuel Varga are vârsta de 20 ani, necăsătorit, de ocupaţie frizer.
Troia Edi Nicolai are vârsta de 21 de ani, studii 8 clase, necăsătorit.














