Web Analytics
PUBLICITATE
0757 347 062
[email protected]
vineri, septembrie 11, 2026
Writy.
  • Local
  • Național
  • Internațional
  • Anchete
  • Editorial
  • Reportaje
  • Politică
  • Sănătate
  • Sport
  • Analiză
  • Diverse
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Local
  • Național
  • Internațional
  • Anchete
  • Editorial
  • Reportaje
  • Politică
  • Sănătate
  • Sport
  • Analiză
  • Diverse
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Un adolescent din Humoreni și-a aflat ”nota de plată” după ce a furat un Audi A6 scos la vânzare pe Marketplace de o femeie din Suceava, l-a condus fără permis și l-a izbit de copaci, la Solca. Înainte încercase să ”probeze” un Audi A8, dar vânzătorului i s-a părut suspect puștanul de 16 ani

FOTO Ilustrativ (generată cu AI)

Un adolescent din Humoreni și-a aflat ”nota de plată” după ce a furat un Audi A6 scos la vânzare pe Marketplace de o femeie din Suceava, l-a condus fără permis și l-a izbit de copaci, la Solca. Înainte încercase să ”probeze” un Audi A8, dar vânzătorului i s-a părut suspect puștanul de 16 ani

Știrea Sucevei de Știrea Sucevei
iulie 27, 2026
în Analiză
428
0
Share on Facebook

Judecătoria Suceava l-a găsit vinovat pe un tânăr din satul Humoreni pentru furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis, după ce acesta a luat un Audi A6 sub pretextul că dorește să îl testeze, a plecat cu mașina fără acordul proprietarei și a condus-o prin mai multe localități din județ.

Tânărul avea 16 ani la data comiterii faptelor, motiv pentru care instanța nu i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, ci măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pentru o perioadă de șase luni.

You might also like

Prins la volan, pozitiv la canabis și benzodiazepine, pe o stradă din Suceava. Analizele au confirmat canabisul, iar la ”benzodiazepine” a apărut paracetamolul. Șoferul și-a aflat condamnarea după ce expertiza a stabilit un indice de influență peste pragul medico-legal: ”Doar hazardul a făcut ca urmările să nu fie cu mult mai grave”

septembrie 6, 2026
Cu mintea înecată în alcool, a sărit gardul noaptea și l-a înjunghiat în piept pe vecinul pe care îl acuza de furt. Agresorul de 62 de ani, condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor

Pe durata măsurii, acesta trebuie să respecte programul stabilit de Serviciul de Probațiune Suceava și să se prezinte la sediul instituției la datele care îi vor fi comunicate.

Instanța i-a atras atenția că nerespectarea obligațiilor sau comiterea unei noi infracțiuni în perioada executării măsurii educative poate conduce la înlocuirea acesteia cu una mai severă.

Decizia nu era definitivă la data pronunțării (25 iunie 2026). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitiv.

Numărul dosarului este 7804/314/2025.

Mașina era scoasă la vânzare cu 4.500 de euro

Faptele s-au petrecut în seara zilei de 23 ianuarie 2025.

Proprietara unui Audi A6 negru publicase pe Facebook Marketplace un anunț prin care oferea autoturismul spre vânzare pentru suma de 4.500 de euro.

În jurul orei 18.00, femeia a fost contactată de o persoană care folosea un profil de Facebook cu o identitate diferită. Tânărul s-a declarat interesat de achiziționarea mașinii și i-a adresat mai multe întrebări referitoare la autoturism și la locul în care putea fi văzut.

Aproximativ o oră mai târziu, proprietara a fost sunată de cel cu care discutase pe Facebook. Cei doi au stabilit să se întâlnească în apropierea blocului în care locuia femeia, respectiv pe strada Leca Morariu din municipiul Suceava.

Când a coborât din locuință, proprietara a observat doi tineri. Unul dintre ei a plecat din zonă, iar celălalt a rămas să discute cu ea și să verifice autoturismul.

După aproximativ cinci minute, tânărul i-a cerut femeii să îi permită să ia mașina „în probe”.

Femeia nu putea să-l însoțească deoarece avea două fetițe în casă

Proprietara i-a explicat tânărului că nu putea merge cu el în autoturism deoarece cele două fiice ale sale, în vârstă de doi și patru ani, rămăseseră singure în locuință.

Cu toate acestea, femeia a acceptat ca presupusul cumpărător să testeze mașina și i-a înmânat cheia.

După aproximativ cinci minute, văzând că tânărul nu se întoarce, proprietara i-a trimis un mesaj. Acesta i-a răspuns că autoturismul nu mai pornește.

Femeia i-a cerut în mod repetat să revină cu mașina. Tânărul i-a trimis mesajul ”acum ajung”, după care nu i-a mai răspuns și nu a mai returnat autoturismul.

În aceste condiții, proprietara a sunat la 112 și a anunțat furtul.

Mai încercase în aceeași zi să ia în probe un Audi A8 de 28.000 de euro

Ancheta a stabilit că, înainte de a o contacta pe proprietara autoturismului furat, tânărul folosise același profil de Facebook pentru a discuta cu un alt vânzător.

Acesta publicase pe Marketplace un anunț pentru vânzarea unui Audi A8, evaluat la 28.000 de euro.

În dimineața zilei de 23 ianuarie, tânărul s-a întâlnit cu proprietarul mașinii în zona Burdujeni. El a verificat motorul și interiorul autoturismului și a solicitat să îl conducă personal.

Vânzătorul a devenit însă suspicios, deoarece presupusul cumpărător nu avea asupra sa banii necesari. Tânărul i-ar fi spus că urma să primească suma de la tatăl său, despre care susținea că este dezvoltator imobiliar.

Proprietarul nu i-a permis să plece singur cu mașina, iar tranzacția nu s-a mai realizat. În aceeași seară, tânărul a contactat-o pe femeia care vindea Audi-ul A6 și a reușit să plece cu autoturismul acesteia.

A condus fără permis prin mai multe localități

După ce a plecat cu autoturismul, adolescentul și-a preluat colegul și a început să conducă pe drumurile publice, deși nu deținea permis pentru nicio categorie.

Mașina a fost surprinsă de mai multe camere de supraveghere în timp ce se deplasa prin municipiul Suceava și apoi spre Șcheia.

Din probele administrate a rezultat că tânărul a continuat să conducă prin mai multe localități din județ, printre care Ilișești, Păltinoasa, Pârteștii de Jos și Adâncata.

Instanța a arătat că deținerea unui permis reprezintă garanția că șoferul a dobândit cunoștințele necesare pentru a conduce în siguranță, iar comportamentul adolescentului a pus în pericol atât propria siguranță, cât și viața celorlalți participanți la trafic.

A intrat cu autoturismul într-un copac

Ajuns în Solca, tânărul a intrat pe strada Independenței, fără să cunoască zona și fără să știe că drumul se înfundă.

În timp ce conducea cu aproximativ 40–50 de kilometri pe oră, adolescentul a pierdut controlul mașinii și a intrat în mai mulți arbori.

În urma impactului, Audi-ul a fost avariat în partea din față, la aripa din dreapta și la roata dreaptă. Planetara a fost afectată, iar autoturismul nu a mai putut fi deplasat.

Cei doi tineri au cerut ajutorul unui localnic care locuia în apropiere, susținând că intraseră cu mașina în copaci. Bărbatul a încercat să îi ajute să scoată vehiculul, însă nu a reușit.

A smuls plăcuțele de înmatriculare și le-a ascuns în portbagaj

După ce a constatat că mașina nu mai putea fi pusă în mișcare, adolescentul a smuls ambele plăcuțe de înmatriculare și le-a depozitat în portbagaj.

Apoi a încuiat autoturismul și a păstrat cheia, intenționând să revină în ziua următoare pentru a recupera vehiculul.

Cei doi tineri au mers la un magazin din apropiere pentru a cumpăra țigări, după care au fost preluați de o altă persoană și transportați spre domiciliile lor.

Autoturismul a fost găsit abandonat în ziua următoare, avariat și fără plăcuțele de înmatriculare montate.

Proprietara l-a recunoscut ulterior pe adolescent din fotografiile prezentate de polițiști, după fizionomie și după părul creț, cu o tunsoare descrisă în dosar drept ”stil broccoli”.

În timpul urmăririi penale, tânărul s-a prevalat de dreptul la tăcere. În fața instanței, el a recunoscut însă furtul și faptul că a condus autoturismul fără permis, declarând că regretă cele întâmplate.

Proprietara a cerut despăgubiri de peste 51.000 de lei

Femeia căreia îi aparținea autoturismul s-a constituit parte civilă în proces și a solicitat despăgubiri totale de 51.660 de lei. Suma era formată din 31.660 de lei daune materiale, reprezentând avariile produse mașinii, și 20.000 de lei daune morale.

Judecătoria Suceava a admis numai în parte solicitarea și a stabilit plata a 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Tânărul și persoanele responsabile civilmente trebuie să achite suma în solidar.

Instanța a constatat că furtul i-a provocat proprietarei o stare de stres și agitație, generând inclusiv probleme financiare și certuri în familie. Judecătorul a considerat însă că despăgubirile morale de 20.000 de lei solicitate de femeie erau excesive și că suma de 5.000 de lei este suficientă pentru compensarea prejudiciului suferit.

Solicitarea privind daunele materiale produse autoturismului a fost respinsă ca inadmisibilă în acest proces penal. Instanța a explicat că dosarul avea ca obiect furtul calificat și conducerea fără permis, nu și o infracțiune de distrugere din culpă sau intenționată.

Judecătorul a arătat că proprietara poate solicita recuperarea costurilor reparațiilor printr-o acțiune civilă separată.

Tânărul și persoanele responsabile civilmente au mai fost obligați să achite femeii 2.000 de lei, reprezentând onorariul avocatului. Inculpatul trebuie să plătească și 2.000 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Instanța a considerat că măsura propusă de probațiune era prea blândă

Serviciul de Probațiune Suceava propusese ca tânărul să fie supravegheat timp de patru luni. În referatul de evaluare, riscul de recidivă fusese apreciat ca fiind mediu, cu posibilitatea de a scădea dacă acesta va conștientiza consecințele faptelor și va beneficia de susținerea familiei.

Judecătoria Suceava a considerat însă că o supraveghere de patru luni ar fi prea blândă, raportat la modul de comitere a faptelor și la informațiile existente în cazierul tânărului.

Instanța a reținut că acesta nu se afla la primul conflict cu legea penală, fiind puse în mișcare împotriva sa mai multe acțiuni penale pentru fapte similare. Judecătorul a subliniat că această împrejurare nu permite tratarea incidentului ca pe un eveniment izolat în viața sa.

La data pronunțării sentinței, tânărul avea 18 ani și era elev în clasa a XI-a. Din informațiile transmise instanței rezulta că era un elev de nivel mediu, interesat în special de disciplinele tehnice și cu o conduită corespunzătoare în mediul școlar.

În timpul procesului, acesta a recunoscut și a regretat faptele, solicitând judecarea în procedură simplificată.

Știrea Sucevei

Știrea Sucevei

Related Stories

Prins la volan, pozitiv la canabis și benzodiazepine, pe o stradă din Suceava. Analizele au confirmat canabisul, iar la ”benzodiazepine” a apărut paracetamolul. Șoferul și-a aflat condamnarea după ce expertiza a stabilit un indice de influență peste pragul medico-legal: ”Doar hazardul a făcut ca urmările să nu fie cu mult mai grave”

Prins la volan, pozitiv la canabis și benzodiazepine, pe o stradă din Suceava. Analizele au confirmat canabisul, iar la ”benzodiazepine” a apărut paracetamolul. Șoferul și-a aflat condamnarea după ce expertiza a stabilit un indice de influență peste pragul medico-legal: ”Doar hazardul a făcut ca urmările să nu fie cu mult mai grave”

de Știrea Sucevei
septembrie 6, 2026
0

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Florin Andrei V. (37 de ani) la 8 luni de închisoare cu suspendare după ce...

Cu mintea înecată în alcool, a sărit gardul noaptea și l-a înjunghiat în piept pe vecinul pe care îl acuza de furt. Agresorul de 62 de ani, condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor

Cu mintea înecată în alcool, a sărit gardul noaptea și l-a înjunghiat în piept pe vecinul pe care îl acuza de furt. Agresorul de 62 de ani, condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor

de Știrea Sucevei
septembrie 6, 2026
0

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Petru Hasna (62 de ani) la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare,...

Unde dai și unde crapă! DIICOT urmărea contrabandiști și a dat peste un polițist șpăgar de la Biroul Rutier Suceava. A închis ochii pentru 1.000 de lei, fără să știe că șoferul era supravegheat tehnic. Agentul, pensionat la 43 de ani, condamnat la închisoare cu suspendare

Unde dai și unde crapă! DIICOT urmărea contrabandiști și a dat peste un polițist șpăgar de la Biroul Rutier Suceava. A închis ochii pentru 1.000 de lei, fără să știe că șoferul era supravegheat tehnic. Agentul, pensionat la 43 de ani, condamnat la închisoare cu suspendare

de Știrea Sucevei
septembrie 6, 2026
0

Un amplu dosar de contrabandă cu țigări instrumentat de DIICOT Suceava a scos la iveală și un caz de corupție...

Dosarul ”Șervețelele Fantomă” s-a prescris după peste 11 ani. Tribunalul Suceava a stabilit că vinovăția a fost dovedită. 26 de facturi fictive, desființate, iar prejudiciul de peste 280.000 de lei trebuie plătit

septembrie 5, 2026
0

Tribunalul Suceava a încetat procesul penal deschis împotriva lui Constantin Culipei, judecat pentru evaziune fiscală în formă continuată, după ce...

Postarea următoare
Bețivii și bețivele din județul Suceava s-au întrecut la ”Campionatul alcoolemiilor”, în prima zi a săptămânii. Un bărbat conduce clasamentul cu 1,88 mg/l, după ce i-a suflat la mustață primul loc unei șoferițe care a provocat un accident

Recomandat

FOTO O casă din satul Siliștea, orașul Liteni, s-a făcut scrum în urma unui incendiu izbucnit din cauza coșului de fum deteriorat

FOTO Locuința unei femei care a murit luna trecută s-a făcut scrum cu puțin timp înainte ca familia acesteia să organizez parastasul de 40 de zile în imobil

februarie 23, 2023
VIDEO Un individ înarmat cu un topor a creat panică în cartierul Ițcani: ”Poliția a fost sesizată, dar nu a făcut nimic”

VIDEO ”Modi”, un fost pușcăriaș ce a fost condamnat pentru viol și două tentative de omor, este individul înarmat cu un topor care a creat panică în cartierul Ițcani

ianuarie 7, 2024

Postări Populare

  • Bărbat găsit mort în locuința sa din Frasin

    Un bărbat a murit subit, după ce femeia căreia îi repara gardul i-a gătit

    0 Distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • O suceveancă de 36 de ani, însărcinată în luna a treia, s-a stins din viață în SJU Suceava. Aceasta nu știa că suferea de cancer cu multiple metastaze, ca urmare a ruperii unei alunițe

    0 Distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • Tânăra amantă a unui medic cardiolog intervenționist din SJU Suceava a ajuns la UPU, după ce cadrul medical i-ar fi aplicat o corecție fizică într-o garsonieră din Suceava

    0 Distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • VIDEO Mărturisire cutremurătoare a suceveanului Gheorghe Ignat. Fostul luptător de MMA a aflat că soția sa ar fi terorizată și amenințată de ani de zile de un ”milițian”, abia după ce a găsit un ștreang într-o anexă gospodărească: ”Viața îmi este călcată în picioare la propriu”

    0 Distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
  • Un cetățean a fost fotografiat în timp ce defeca la marginea străzii Ana Ipătescu din centrul Sucevei

    0 Distribuiri
    Distribuie 0 Tweet 0
Știrea Sucevei

Cotidianul online cu informații actuale din județul Suceava.

  • Politica Cookie
  • Politica de Confidențialitate

© 2022 ȘTIREASUCEVEI.RO Toate drepturile rezervate. Creare site BOSSNET

Bine ai revenit!

Conectați-vă la contul dvs. de mai jos

Parola uitata?

Recuperează-ți parola

Vă rugăm să introduceți numele de utilizator sau adresa de e-mail pentru a vă reseta parola.

Autentificare
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Local
  • Național
  • Internațional
  • Anchete
  • Editorial
  • Reportaje
  • Politică
  • Sănătate
  • Sport
  • Analiză
  • Diverse
0757 347 062
[email protected]

© 2022 ȘTIREASUCEVEI.RO Toate drepturile rezervate. Creare site BOSSNET

Acest site foloseste cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Politica Cookie