Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat definitiv în luna martie la trei ani de închisoare cu executare în dosarul cunoscut public drept ”Chelnerița”, a fost pus în libertate printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța supremă a admis în principiu recursul în casație formulat de acesta și a suspendat executarea pedepsei până la soluționarea definitivă a căii extraordinare de atac.
Decizia îi privește și pe fostul viceprimar Gabriel Niga, condamnat la aceeași pedeapsă, precum și pe Ana Boca, fost secretar al Primăriei Vatra Moldoviței. Pentru Saghin și Niga, judecătorii au dispus punerea de îndată în libertate, după ce au apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării condamnărilor pronunțate de Curtea de Apel Iași.
Dosarul a devenit cunoscut la nivel național după investigațiile Recorder privind angajările controversate de la Apele Române. În luna martie 2026, Curtea de Apel Iași a întors soluția de achitare pronunțată inițial de Tribunalul Iași și l-a condamnat pe Virgil Saghin la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. În același dosar, Gabriel Niga a primit aceeași pedeapsă, iar Ana Boca a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
Știrea Sucevei a relatat la acel moment despre condamnarea definitivă a lui Virgil Saghin în dosarul care a avut la bază angajările considerate nelegale la Primăria Vatra Moldoviței, urmate de detașarea unor persoane către Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad.
Potrivit procurorilor DNA, una dintre persoanele vizate de aceste angajări a fost Simona-Elena Burlacu (fostă Iancu), devenită celebră în spațiul public după investigația Recorder care a ridicat semne de întrebare privind modul în care aceasta a ajuns să ocupe funcții în sistemul public. Procurorii au susținut că anumite angajări realizate la Primăria Vatra Moldoviței ar fi avut rolul de a crea condițiile necesare pentru detașarea ulterioară la Apele Române.
Înalta Curte nu a anulat însă condamnările și nici nu a stabilit că acestea sunt greșite. Judecătorii au admis doar în principiu recursurile în casație și au dispus rejudecarea acestora, primul termen fiind stabilit pentru data de 30 septembrie 2026. Până atunci, executarea pedepselor este suspendată.
Pe perioada suspendării executării, Virgil Saghin va trebui să respecte mai multe obligații impuse de instanță, printre care prezentarea la chemările Înaltei Curți, anunțarea schimbării domiciliului și interdicția de a părăsi teritoriul României fără aprobarea prealabilă a judecătorilor.
Practic, după aproximativ trei luni petrecute în penitenciar, Virgil Saghin și Gabriel Niga revin în libertate, însă soarta dosarului care le-a adus condamnarea definitivă rămâne deschisă, urmând să fie analizată de instanța supremă în cadrul recursului în casație.













