La data de 17 octombrie 2025, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi frați din satul Tișăuți, comuna Ipotești, Pauliuc Daniel-Mihai, de 26 de ani, și Pauliuc Ștefan-Alexandru, de 34 de ani, pentru mai multe agresiuni comise la începutul lunii.
Potrivit anchetei, în noaptea de 2 octombrie 2025, în jurul orei 00.30, cei doi au fost implicați într-un scandal izbucnit pe fondul consumului de alcool, în fața magazinului „Profi” de pe strada Mărășești din Suceava.
În timpul conflictului, Pauliuc Daniel-Mihai l-a lovit cu pumnul în față pe Liviu N., provocându-i leziuni care necesită între 5 și 7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal.
Ulterior, cei doi frați i-au agresat și pe Ivan P. și Bogdan K., iar în urma scandalului, mai multe persoane aflate în zonă au trăit o stare de teamă și insecuritate, fiind tulburată ordinea publică.
Tot în contextul anchetei, s-a stabilit că o altă persoană vătămată, Maxim V., a necesitat între 11 și 13 zile de îngrijiri medicale după ce a fost lovit în aceeași noapte.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reunirea dosarelor și reținerea celor doi agresori pentru 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de control judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.














