La data de 14 martie 2024, în jurul orei 16.00, un echipaj de poliție care își desfășura atribuțiile de serviciu pe raza localității Pojorâta, a efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului marca Dacia ce avea atașată o căruță încărcată cu lemne de foc.
La volanul autoturismului în cauză a fost identificat Marian U., din satul Benia, comuna Moldova Sulița. Acesta avea permis de conducere valid pentru categoria B. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul drug-test, rezultatul fiind negativ.
Ulterior, bărbatul a fost condus la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.
Polițiștii au constatat și faptul că bărbatul nu avea acte de transport pentru materialul lemnos din căruță. Așadar, materialul lemnos a fost transportat la sediul Ocolului Silvic Breaza, unde a fost inventariat de către lucrătorii silvici. După inventariere a rezultat o cantitate de 1,34 metri cubi de lemn de foc.
Oamenii legii au confiscat materialul lemnos și l-au amendat pe bărbat cu 1.000 de lei. În plus, bărbatul a mai primit și o amendă de 990 de lei, pentru tractarea căruței.













