Curtea de Apel Suceava a admis apelul inculpatului Neculai Aparaschivei împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoria Suceava prin care acesta a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Magistrații Curții de Apel Suceava au încetat procesul penal față de inculpat sub aspectul infracțiunii de ultraj, ca urmare a prescripției răspunderii penale.
Decizia este definitivă.
Persoana vătămată este un pădurar sucevean care la data de 24 decembrie 2015 a preluat în gestiune și parcelele de pe raza unui sat din orașul Liteni.
De-a lungul timpului, acesta s-a confruntat cu mai multe sustrageri de material lemnos în cantități mici, de către persoane necunoscute.
În cursul anului 2016, la datele de 4 aprilie și 11 aprilie, persoana vătămată a întocmit procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor cu privire la inculpatul Neculai Aparaschivei, care a tăiat și sustras material lemnos. Individul a fost amendat cu suma totală de 1.000 de lei și plata despăgubirilor conform fișei de calcul.
La data de 30 decembrie 2016, pe la ora 09.30, în timp ce victima se afla în timpul programului de muncă, l-a observat pe inculpat venind dinspre pădure. Aceasta transporta doi arbori groși la rădăcină de circa 10 cm și un topor.
Deoarece pădurarul l-a suspectat pe individ de tăiere fără drept, acesta l-a fotografiat cu telefonul mobil, în timp ce inculpatul se îndrepta dinspre pădure spre domiciliu.
La un moment dat, inculpatul a observat că pădurarul îl fotografia. Atunci, Aparaschivei a lăsat arborii și toporul jos și a venit către autoturismul pădurarului. Văzând că individul se aproprie agresiv spre el, persoana vătămată a pornit camera video a telefonului, filmând întreaga discuție pe care a purtat-o cu inculpatul. Atunci, inculpatul l-ar fi amenințat pe pădurar cu distrugerea autoturismului și a telefonului mobil.
La audieri, pădurarul a arătat faptul că inculpatul a mai avut deschis un dosar penal pentru același tip de infracțiune, săvârșită în dauna altui pădurar, amenințările proferate de inculpat creându-i o stare de temere. Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, dar a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului.
De asemenea, la audieri, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, spunând că acest comportament s-a datorat faptului că pădurarul l-a sancționat contravențional de mai multe ori, cu sume extrem de mari pe care nu are posibilitatea de a le plăti.
În plus, la data de 16 mai 2017, pădurarul se afla în timpul programului de muncă. Atunci, acesta a fost înjurat și jignit de către fiul inculpatului, pe motiv că l-a sancționat contravențional pe tatăl său.
Inculpatul este un individ cu antecedente penale.













