La data de 28 aprilie 2025, ora 06.19, un tânăr din comuna Rădășeni, județul Suceava, a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei.
Potrivit informațiilor oficiale, Gabriel Constantin Ciobîcă, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, se deplasa pe direcția Bistrița – Suceava. La un moment dat, tânărul ar fi adormit la volan, pierzând controlul direcției și pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Volkswagen staționat pe marginea drumului.
În urma impactului, atât Gabriel Constantin Ciobîcă, cât și pasagerul din dreapta față, Gabriel G., au fost răniți. Ambii au fost transportați de urgență la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Apel disperat al familiei: „Am nevoie de ajutorul vostru pentru fratele meu”
La câteva zile după accident, rudele tânărului fac un apel emoționant către toți cei care îl cunosc sau care pot da o mână de ajutor. Gabriel, aflat în stare gravă, are nevoie de sprijin pentru tratamentele și recuperarea care îl așteaptă.
„Am nevoie de ajutorul vostru pentru fratele meu care a avut un accident rutier grav”, a transmis sora acestuia, Ioana-Mădălina Ioniceanu.
Gabriel se pregătește pentru o operație complexă, de care depinde continuarea luptei sale pentru viață. Costurile medicale sunt uriașe pentru familia sa (45.600 lei), și așa copleșită de gravitatea situației. Membrii familiei își pun speranțele în sprijinul celor care pot întinde o mână de ajutor.
Deși a trecut deja printr-o primă intervenție chirurgicală care i-a salvat viața, ceea ce urmează este cu mult mai dificil – atât medical, cât și financiar. Rudele spun că recuperarea va fi anevoioasă și de durată, iar lipsa resurselor face ca fiecare gest de solidaritate să conteze enorm.
Cei care pot și doresc să ajute, pot face donații în contul:
Titular: Ioana-Mădălina Ioniceanu
IBAN: RO04BTRLRONCRT0472285601
Un vis frânt prea devreme
Ironia sorții face ca, cu doar trei zile înainte de accident, Gabriel posta cu bucurie pe profilul său de Facebook un mesaj de mulțumire către instructorul auto, anunțând că a obținut categoria CE la permisul de conducere – un pas important spre un vis de a deveni șofer profesionist.
Acum, visul lui depinde de solidaritatea celor din jur.
sursa video: Suceava Fail













