Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Alexandru Suraj Ilinca (26 de ani), din orașul Dolhasca, la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Inculpatul este obligat să plătească următoarele daune materiale: suma de 1.000 de lei către E.P., 700 de lei către R.I.H., suma de 1.500 de lei către A.M.B. și suma de 3.000 euro către I.O.N..
Decizia este definitivă.
La data de 25 august 2022, în jurul orei 09.00, inculpatul a pătruns fără drept și prin violare de domiciliu într-o locuință din interiorul căreia a furat un telefon mobil aflat pe pat și sumele de 30 de lei și 20 de euro, dintr-un portofel aflat pe o mașină de spălat. Acesta a produs un prejudiciu de circa 1.730 de lei. Persoana vătămată este o persoană în vârstă de 70 de ani, care se afla singură în garsonieră. În momentul furtului, victima se afla în baie.
Camerele de supraveghere ale primăriei l-au surprins pe individ când a intrat în bloc și când a ieșit. De asemenea, a fost surprins examinând telefonul în timp ce mergea pe trotuar.
Hoțul a folosit telefonul furat pentru a comunica cu cunoștințele sale.
La data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 14.50, inculpatul a pătruns într-un imobil în care locuia o familie formată din doi soți și două copile. În timp ce soțul se afla la muncă, iar copilele au plecat de acasă fără a încuia ușa, femeia s-a deplasat în sufrageria imobilului pentru a dormi deoarece nu se odihnise cu o seară înainte.
La scurt timp în locuință a intrat inculpatul care a profitat de faptul că ușa era neasigurată, iar femeia ațipise. Acesta a furat un laptop și un cooler, cu tot cu cablurile de alimentare. Înainte ca individul să iasă din locuință, femeia s-a trezit din instinct și i-a observat silueta la ușa de intrare în sufragerie.
Până femeia s-a dezmeticit din somn, inculpatul s-a făcut dispărut.
Prejudiciul creat a fost estimat la circa 600 de lei.
Camerele de supraveghere ale unui vecin l-au surprins pe inculpat.
În aceeași zi, pe la ora 17.55, polițiștii au făcut cunoștință cu inculpatul, după ce un bărbat a sunat la 112 și a sesizat că un individ verifică ușile de acces dintr-un bloc de locuințe.
La data de 18 septembrie 2022, în jurul orei 20.45, inculpatul a pătruns pe ușa închisă, dar neasigurată, a unui apartament, în timp ce tatăl persoanei vătămate dormea cu televizorul deschis, iar mama victimei se afla într-o altă încăpere. Hoțul s-a dus în dormitor, a furat monitorul unui calculator și un ceas.
În momentul în care hoțul a intrat în casă, femeia a auzit ușa de la intrare, dar a crezut că este fiul ei.
Prejudiciul creat este de circa 1.500 de lei.
Camerele de supraveghere ale primăriei l-au surprins plimbându-se cu monitorul în mâna dreaptă.
Victima și-a găsit ceasul într-un amanet. Deoarece nu a putut demonstra că bunul îi aparține, l-a cumpărat cu 300 de lei. Când l-a cumpărat de nou, victima a plătit pe ceas suma de 562 lei.
La data de 20 septembrie 2022, în jurul orei 16.00, persoana vătămată se afla la domiciliu cu soțul său, care a venit de la muncă și nu a asigurat ușa de la intrare. Cei doi soți au stat în bucătărie până pe la ora 18.00, iar pe urmă s-au deplasat în dormitor.
În jurul orei 19.30, inculpatul a pătruns în imobil și a furat din geanta femeii, lăsate pe holul locuinței, un portofel. După ce a furat portofelul, individul a ieșit din locuință fără a închide ușa după el. Acesta a sustras din portofel suma de 700 de lei, iar portofelul l-a aruncat pe scări. După ce a ieșit din bloc s-a îndreptat spre Casa de Cultură din centrul Sucevei.
Camerele de supraveghere ale Primăriei l-a surprins.
Prejudiciul creat a fost de 700 de lei.
La data de 16 martie 2023, în intervalul orar 10.05 – 10.15, persoana vătămată s-a deplasat până în uscătorul blocului, amplasat la același etaj cu apartamentul. După ce a revenit în locuință nu a mai asigurat ușa de acces, deoarece urma să plece.
Inculpatul a profitat de faptul că ușa nu era asigurată, a intrat în apartament și a furat de pe comoda din hol un portofel în care se afla suma de 692 lei, acte de identitate, carduri bancare și farmaceutice.
În momentul furtului, victima se afla în sufragerie și vorbea la telefon cu nora sa. Atunci a observat în oglindă cum s-a deschis ușa de la intrare. După ce a încheiat conversația s-a dus pe hol pentru a vedea cine era, ocazie cu care a găsit ușa întredeschisă. Persoana vătămată s-a uitat pe hol, dar nu a văzut pe nimeni. După ce a sesizat dispariția portofelului și-a dat seama că a fost furată. Femeia a ieșit din nou pe casa scării, observând de această dată că preșul de la intrarea în locuință era un pic ridicat. Sub preș a fost găsit portofelul victimei, în care se aflau toate documentele și cardurile, dar banii lipseau.
Camerele de supraveghere ale unei firme din zonă l-au surprins pe individ.
Prejudiciul creat este de 692 lei.
La data de 23 martie 2023, în intervalul orar 14.00 – 14.05, în timp ce persoana vătămată era acasă, având în îngrijire un băiat de doi ani și o fetiță de șapte luni, inculpatul a pătruns în scara blocului și a încercat să deschidă ușa de acces a apartamentului acesteia, prin apăsare.
Deoarece victima încerca să îi adoarmă pe copii, fiind liniște deplină, a auzit zgomote metalice dinspre ușa de acces în apartament, ca și cum cineva încerca să pătrundă în interior. După un timp, văzând că nu intră nimeni, femeia a crezut că era soțul, dar telefonic acesta i-a spus că se află la serviciu. Dându-și seama că la ușa era un hoț, femeia s-a dus la geamul de la sufragerie și l-a observat pe inculpat cum a ieșit din bloc, având asupra sa o geantă de voiaj de dimensiuni mari.
Camerele de supraveghere ale unei case din apropiere l-au surprins pe inculpat.
Victima a strigat după inculpat, dar acesta nu i-a răspuns și s-a așezat pe o bancă din apropiere. Având suspiciunea că individul a încercat să îi pătrundă în apartament pentru a-i sustrage bunuri, victima l-a fotografiat pe inculpat cu telefonul mobil.
La data de 23 martie 2023, în intervalul orar 15.20 – 15.28, persoana vătămată a ajuns acasă și a pus pe masa din sufragerie suma de 3.000 de euro deoarece a vrut să o numere, dar nu înainte de a merge până la baie. În acest timp, inculpatul a profitat de faptul că ușa nu a fost asigurată, a intrat în locuință și a furat banii de pe masa din sufragerie.
Camera de supraveghere montată deasupra unei de acces l-a surprins pe inculpat.
Prejudiciul creat este de 3.000 de euro.
După acest furt, inculpatul s-a deplasat cu trenul într-un oraș din apropierea Sucevei. Acesta a cumpărat băuturi alcoolice și a început să le consume în fața unui magazin.
În noaptea de 23-24 martie 2023, pe la ora 01.30, în timp ce era în același loc, dintr-o sală de jocuri de noroc ar fi ieșit mai multe persoane, care pe fondul unor neînțelegeri, l-ar fi bătut pe inculpat și i-ar fi luat valuta furată.
La audieri, inculpatul a recunoscut furturile, povestindu-le în detaliu.
Inculpatul a solicitat în mod expres să fie supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ când a comis faptele. Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a stabilit că individul avea discernământ. În schimb, s-a constatat faptul că individul prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial din cauza utilizării nocive de substanțe psihoactive.
Cu privire la ultimele trei furturi, inculpatul nu a fost de acord cu efectuarea unei reconstituiri deoarece îi era frică de persoanele vătămate.














