La data de 19 iulie 2023, la ora 15.45, în fața restaurantului Select din orașul Dolhasca a fost oprită o mașină despre care existau indicii că este condusă de un bărbat beat, respectiv de Vasile G. (65 de ani), localnic.
Din verificările polițiștilor a reieșit că acesta avea mașina în parcarea barului Malibu, iar în încercarea de a ieși a lovit două autoturisme, o Skoda și un Porsche, aflate de asemenea în parcare.
Vasile G. a încercat să fugă de la locul faptei, fiind oprit de un polițist aflat în timpul liber. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, șoferul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.