La data de 14 ianuarie 2024, în jurul orei 19.30, un echipaj de poliție care se afla în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Izvorul Alb, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism marca Volkswagen Tiguan, prin folosirea mijloacelor acustice și vizuale ale autospecialei de poliție. Șoferul vizat nu s-a conformat. Acesta a mărit viteza de deplasare.
Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea autovehiculului în cauză pe o distanță de aproximativ un kilometru, iar la un moment dat, când mașina de poliție s-a apropiat de autoturismul urmărit, conducătorul auto a oprit autovehiculul pe partea dreaptă a drumului.
La volanul mașinii se afla Dan C., din comuna Putna. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-a fost recoltată o singură mostră biologică de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge. Individul a refuzat recoltarea celei de a doua probe biologice.
Dan C. a fost amendat cu 825 de lei pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.