Judecătoria Fălticeni a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu privire la dispunerea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile față de inculpatul Constantin Ș. pentru săvârşirea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că la data de 25 septembrie 2022, pe la ora 01.20, a condus un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice din mediul urban şi cu o alcoolemie de 1,38 g‰, respectiv de 1,23 g‰ alcool pur în sânge.
Pe urmă a fost reținut pentru 24 de ore.
„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.













