Un bărbat de 39 de ani, din comuna Vicovu de Jos, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu un autoturism Smart într-un șanț de pe marginea DN 2H.
Accidentul s-a produs miercuri, 21 octombrie 2026, în jurul orei 16.50, în afara localității Vicovu de Jos, pe direcția de mers către Gălănești.
La un moment dat, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul și a intrat cu mașina în șanțul din partea dreaptă a drumului. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe plafon, după care a revenit pe roți.
Bărbatul, care se afla singur în mașină, a fost rănit și transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral ușor și TCF, fiind încadrat ca rănit ușor.
Polițiștii au încercat să-l testeze cu aparatul etilometru atât la locul accidentului, cât și la spital, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza leziunilor suferite. Prin urmare, șoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, care urmează să fie analizate de Serviciul de Medicină Legală Suceava pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.














