”Știrea Sucevei” desfășoară campania ”Toarnă-ți dealerul” – dacă ai informații despre persoane care vând droguri în județul Suceava sau orice alt județ al țării, cât și în penitenciarele din România, ne poți scrie anonim. Restul e treaba noastră.
Doi bărbați, un cetățean român în vârstă de 42 de ani și un cetățean spaniol de 47 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de trafic internațional și intern de droguri de mare risc.
Potrivit DIICOT, ancheta este instrumentată de procurorii Serviciului Teritorial Brașov.
Din cercetări a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2026, cetățeanul român s-ar fi deplasat în Spania, de unde ar fi procurat 2 kilograme de cocaină, cantitate destinată comercializării.
Anchetatorii susțin că acesta l-ar fi determinat pe cetățeanul spaniol să transporte drogurile în România.
Cocaina ar fi fost introdusă în țară în seara de 21 septembrie, pe cale terestră, fiind transportată până în comuna Gilău, județul Cluj, unde urma să aibă loc întâlnirea dintre cei doi.
Ulterior, cetățeanul român ar fi preluat cele 2 kilograme de cocaină.
Acesta a fost prins în flagrant în localitatea Florești, în timp ce ar fi încercat să tranzacționeze drogurile pentru suma de 67.000 de euro.
În cadrul anchetei a fost pus în aplicare și un mandat de percheziție domiciliară. Oamenii legii au găsit și ridicat un pistol, care urmează să fie expertizat, mai multe cartușe, dar și alte mijloace de probă.
Pe 23 septembrie 2026, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor doi suspecți.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a ambilor inculpați.
Cercetările vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.
Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

























