La data de 1 mai 2024, la Spitalul Municipal Fălticeni s-a prezentat un adolescent în vârstă de 16 ani, care prezenta leziuni ca urmare a unei căderi de la o înălțime de trei metri.
În acea zi, pe la ora 18.00, adolescentul se afla pe strada Botoșanilor din municipiul Fălticeni, lângă locuința unde domiciliază unchiul său. Minorul era în compania unor prieteni, iar la un moment dat, pentru a face o glumă, s-a urcat pe o scară cu lungimea de trei metri sprijinită pe peretele imobilului pentru a pătrunde pe o fereastră corespunzătoare dormitorului situat la nivelul superior.
Din declarațiile martorilor oculari s-a stabilit că adolescentul, fiind urcat pe scară, s-a dezechilibrat și a căzut pe o alee asfaltată.
Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-a pus diagnosticul de traumatism ușor, fiind ulterior transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea „vătămare corporală din culpă”.













