Meditațiile i-au adus venituri frumușele unui profesor din Rădăuți, care a declarat la ANAF că în anul 2021 a câștigat din pregătirea suplimentară a elevilor 127.399 de lei, adică circa 25.500 de euro. La un calcul simplu reiese că profesorul a încasat în fiecare lună circa 10.600 de lei (2.100 de euro), pe lângă leafa lunară.
Acesta este cel mai mare câștig obținut din meditații, declarat anul trecut, la Administrația Finanțelor Publice Suceava, din suma încasată dascălul plătind impozite de 12.740 de lei.
Îl urmează un profesor din Suceava cu 98.250 de lei (cam 19.650 de euro), bani obținuți din meditații anul trecut, aproximativ 1.650 de euro în fiecare lună.
În evidențele ANAF transmise către cotidianul Monitorul de Suceava, la mare distanță de cei doi dascăli figurează un profesor din Fălticeni care în 2021 a adunat în vistierie 15.300 de lei doar din meditațiile contra cost, 10% returnându-i sub formă de impozite.
La polul opus, sunt profesori care au declarat sume modeste, de 1.000 de lei pentru întregul an.
Mai mult, pe monitorulsv.
sursa material: Ziarul de Iași