La data de 28 noiembrie 2024, în jurul orei 01.00, polițiștii rutieri suceveni au fost sesizați despre faptul că un autoturism marca Volkswagen Golf se deplasează sinuos pe DN2 dinspre localitatea Cumpărătura spre municipiul Suceava, iar conducătorul acestuia s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii s-au deplasat în zonă, fiind identificat autoturismul marca Volkswagen, iar pe câmp, la aproximativ 100 de metri distanță au fost observate siluetele a două persoane. Fiind somate să revină la autoturism, acestea s-au conformat, ocazie cu care s-a procedat la legitimarea acestora, stabilind că autoturismul a fost condus până în acel loc de către Cătălin Marius Maciuc (33 de ani), din satul/comuna Calafindești.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație alcoolică de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând prelevarea de mostre biologice de sânge.
Oamenii legii au constatat faptul că individul a fost posesor de permis de conducere eliberat de către autoritățile din Germania, fiind însă reținut. Permisul de conducere al acestuia figura ca fiind anulat de către autoritățile germane.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în arestul IPJ Neamț. Ulterior, la data de 29 noiembrie 2024, Judecătoria Suceava a dispus măsura arestării preventive a individului pentru 30 de zile, până la data de 28 decembrie 2024, inclusiv.













