La data de 18 februarie 2023, în jurul orei 01.45, un tânăr din comuna Dărmănești a sunat la 112 și a sesizat faptul că a fost lovit de niște prieteni.
La fața locului a fost identificat apelantul. Acesta a spus că în seara cu pricina se afla împreună cu Daniel B. și Ionuț B., ambii din comuna Stroiești, și l-au rugat pe Andrei U. să-i ducă cu mașina contracost din satul Costâna pe esplanada Casei de Cultură Suceava.
Când au ajuns în centrul municipiului Suceava, apelantul i–a plătit șoferului suma de 150 lei, după care șoferul a plecat.
În continuare apelantul le-a cerut prietenilor să-i dea partea lor de bani pentru cursă, respectiv fiecare câte 50 de lei. În urma unor discuții și neînțelegeri cu aceștia referitor la bani, Daniel B. l-a lovit pe apelant.
Victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a depus plângere împotriva agresorului pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.