Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Iulian Teofan Ciobotaru, zis ”Sedan”, (26 de ani) la un an și opt luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La această pedeapsă s-a ajuns prin contopirea mai multor condamnări.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (1 martie 2023). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
”Sedan” este un elev al ”Școlii de Șmecheri de la Albina”. În luna martie a anului 2022, polițiștii l-au scos pe individ dintr-un dulap și l-au introdus în Penitenciarul Botoșani.
Fapta pentru care a fost condamnat datează de pe 3 ianuarie 2022. În acea zi, pe la ora 07.00, victima, un adolescent de 17 ani, se deplasa prin municipiul Suceava împreună cu trei prieteni. La un moment dat, cei patru au observat pe trotuarul opus o persoană de sex masculin care profera injurii, fără a face referire în mod special la o persoană. Ulterior, acea persoană străină de sex masculin i-a reproșat persoanei vătămate că ar fi făcut remarci la adresa sa, aspect infirmat de martorii audiați. Inculpatul Iulian Teofan Ciobotaru a traversat strada și când a ajuns față în față cu persoana vătămată i-a aplicat acesteia o lovitură puternică cu pumnul în față, după care a traversat înapoi strada și și-a continuat deplasarea înjurând.
Martorii audiați în cauză au spus că prin comportamentul agresiv al inculpatului, acestora le-a fost creată o stare de temere.
La audieri, inculpatul și-a recunoscut fapta.
Înarmat cu trei cuțite, a făcut circ la păcănele
În luna februarie a anului 2022, Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Iulian Teofan Ciobotaru la șase luni de închisoare pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Contopindu-se cu alte pedepse, individul a primit un an și două luni de închisoare cu suspendare. Ulterior, Curtea de Apel Suceava a menținut pedeapsa respectivă, majorând termenul de supraveghere de la doi ani la patru ani.
La data de 11 aprilie 2017, în jurul orei 03.03, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că o persoană având un cuțit în mână provoacă scandal în incinta unei săli de jocuri din Suceava.
La fața locului a fost identificat Iulian Teofan Ciobotaru. În urma controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un cuțit cu lama metalică de 7,5 cm, având mânerul confecționat din lemn cu dimensiunea de 9 cm.
De asemenea, în apropierea inculpatului a mai fost găsit un cuțit cu lama metalică de 8 cm, având mânerul confecționat din material PVC cu dimensiunea de 10,5 cm și un cuțit cu lama metalică de 10 cm, având mânerul confecționat din material PVC cu dimensiunea de 12,5 cm. Cu privire la aceste cuțite, persoanele prezente au declarat polițiștilor că inculpatul le avea asupra sa când a intrat în sala de jocuri.
Agentul de pază care se afla în timpul programului în momentul incidentului a spus că, la data de 11 aprilie 2017, pe la ora 02.30, inculpatul făcea scandal la intrarea în sala de jocuri și întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice nu i-a permis accesul în interior. Agentul de pază a mai spus că, la scurt timp de la acest eveniment, tânărul recalcitrat a pătruns în interiorul sălii de jocuri și a început să îi adreseze injurii, având într-o mână un cuțit. În aceste împrejurări, un client necunoscut a intervenit din spatele acestuia, sens în care l-a deposedat de acel cuțit, după care agentul de pază a intervenit și l-a imobilizat la sol pe scandalagiu până la sosirea polițiștilor.
Fiind audiat, inculpatul a motivat comiterea faptei pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice. Acesta a spus că își recunoaște fapta și o regretă.
Instruit de interlopul ”Cimpa” să îl terorizeze pe patronul magazinului Cvartet, din zona Albina
La începutul anului 2021, întemeietorul ”Școlii de Șmecheri de la Albina” îl instruia pe Iulian Teofan Ciobotaru să îl terorizeze pe patronul magazinului Cvartet, din zona Albina. În filmare, interlopul ”Cimpa” este auzit cum îi spune elevului său să îl lase pe bărbat să îl lovească, probabil ulterior pentru a sesiza Poliția. Cu alte ocazii, conducerea ”Școlii de Șmecheri de la Albina” a arătat că predă și cursuri de ”turnat” la gardă. După ce interlopul ”Cimpa” l-a jignit de mai multe ori pe patronul magazinului Cvartet, ”Sedan” a pus mâna pe o sticlă, a simulat că îl lovește pe bărbat și i-a șterpelit sacoșa acestuia. Încântat de captură, individul râde.
După câteva luni, patronul magazinului Cvartet s-a stins din viață.













