La data de 21 decembrie 2022, în jurul orei 21.00, o persoană din comuna Sucevița a sunat la 112 și a sesizat faptul că un bărbat a căzut cu căruța într-o râpă.
La fața locului a fost identificat Ionuț S. (27 de ani), din satul Voievodeasa, comuna Sucevița. Acesta a spus că, în seara cu pricina, în timp ce se afla pe un pod de trecere ce face accesul spre locuința sa, a efectuat un viraj strâns la dreapta cu căruța. În acel moment, roada din dreapta spate a căzut de pe suprafața podului, iar tânărul a căzut din coșul căruței în albia pârâului Voievodeasa. Peste victimă au căzut mai multe piese din căruță.
Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și i-a acordat victimei îngrijiri medicale. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial cu o plagă la nivelul buzei inferioare și etilism.
Tânărul a fost transportat la spitalul din Rădăuți pentru mai multe investigații medicale. Acestuia i s-a recoltat o mostră de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din cauza rănilor, victima nu a putut sufla în aparatul etilotest.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.













