La data de 30 octombrie 2023, în jurul orei 20.30, printr-un apel la 112 a fost sesizat faptul că un bărbat din satul Reușeni, comuna Udești, este căzut pe marginea drumului din apropierea locuinței sale.
În acea zi, bărbatul consumat băuturi alcoolice la barurile de pe raza localității, iar în jurul orei 20.30 a fost găsit de către un vecin căzut la marginea drumului din proximitatea locuinței sale. Întrucât acesta prezenta o leziune în zona capului, la fața locului a fost solicitată o ambulanță.
Victimei i-au fost acordate îngrjiiri de către echipajul echipajul medical care i-au stabilit diagnosticul traumatism cranio-cerebral parietal stânga prin cădere, acesta refuzând să fie transportat la UPU Suceava.
Cel în cauză a declarat că s-a dezechilibrat și a căzut pe acostamentul drumului lovindu-se la cap.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.













