La data de 28 septembrie 2023, în jurul orei 16.20, printr-un apel la 112 a fost sesizat faptul că un bărbat a fost găsit decedat în lunca râului Suceava, zona Piața Agroalimentară Vicovu de Sus.
În acea zi, o femeie a mers să se spele pe mâini, iar în apă, în lunca râului Suceava, a găsit un cadavru.
Lucrători din cadrul ISU Bucovina – Garda de Intervenţie Vicovu de Sus a intervenit la fața locului și a identificat-o pe victimă într-o acumulare de apă. Cadavrul era poziționat orizontal cu fața la sol, în apă. Lângă cadavru, pe sol a fost identificat un telefon mobil, o pereche de încălțăminte și o sticlă cu spirt medicinal.
Persoana defunctă este Vasile D. (46 de ani), din orașul Vicovu de Sus. Pe corpul acestuia nu au fost identificate urme de violență.
Potrivit familiei individului, acesta ar fi plecat de acasă duminică, 24 septembrie, și nu a mai revenit.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.













