La data de 21 noiembrie 2023, în jurul orei 18.30, printr-un apel la 112 a fost sesizat faptul că un autoturism a lovit un gard din orașul Broșteni, iar șoferul pare a fi băut.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care l-a identificat pe Gheorghe H., șoferul autoturismului marca BMW, care s-a oprit în gardul menționat.
Bărbatul a spus că a pornit mașina, dar a uitat să tragă frâna de mână, motiv pentru care aceasta a alunecat la vale, lovind cu spatele un gard.
Individul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la UPU Vatra Dornei în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.













