În seara de 14-15 august 2022, în jurul orei 01.15, un echipaj de poliție care patrula pe raza comunei Bilca a oprit un autoturism marca Suzuki Vitara care se deplasa pe DJ 178 C, dinspre Bilca spre Vicovu de Sus.
În primă fază, conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor de oprire și a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză și la distanță de aproximativ 50 de metri față de intersecția dintre DJ 178C-Bilca și DN2E, spre comuna Vicovu de Jos, conducătorul auto a oprit mașina în afara părții carosabile.
La volanul autoturismului, a fost identificat Daniel C. (17 ani) din comuna Voitinel. Acesta le-a înmânat polițiștilor documentele autovehiculului, precizând că nu deţine permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
Polițiștii au verificat bazele de data și au constatat faptul că într-adevăr tânărul nu avea permis de conducere.
Tinerelul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Se pare că, Daniel C. a luat mașina de la locuința de domiciliu, fără a-i cere acordul mamei sale, care este proprietara mașinii.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere,, și „furt în scop de folosință”.














