La data de 12 mai 2024, în jurul orei 15.00, o femeie din satul/comuna Vadu Moldovei a sunat la 112 și a sesizat faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani, a căzut de pe un stâlp de electricitate și este ars la o mână.
În acea zi, minorul se afla împreună cu alți copii în centrul localității de domiciliu, unde este amenajat un loc de joacă pentru copii. La un moment dat, acesta s-a deplasat pe o proprietate învecinată locului de joacă și care nu este complet împrejmuită. Acolo s-a urcat pe un stâlp de beton pe care este amplasat un transformator electric. Ajuns la o înălțime de circa trei metri, copilul a atins componentele transformatorului electric, ocazie cu care a suferit arsuri minore la una din membrele superioare, precum și în zona capului.
Adolescentul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, cu un echipaj de ambulanță solicitat la fața locului.
Transformatorul electric avea înscris mesajul de avertizare ”Pericol electric”.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.