Un tânăr de 22 de ani, din orașul Liteni, a sesizat Poliția Municipiului Suceava după ce și-a dat seama că ar fi fost înșelat de o femeie care oferea servicii de tarot pe TikTok.
Potrivit informațiilor disponibile, la data de 21 septembrie 2026, tânărul a intrat în contact, prin intermediul platformei TikTok, cu o persoană de sex feminin care presta servicii de tarot.
În timpul unui live, acesta ar fi primit un număr de telefon pentru o ședință particulară. Ulterior, femeia i-ar fi solicitat suma de 1.600 de lei, bani pe care tânărul i-a transferat prin intermediul aplicației Revolut.
După efectuarea plății, femeia i-ar fi cerut încă 3.500 de lei pentru a ”finaliza” solicitarea acestuia. În acel moment, tânărul și-a dat seama că ar putea fi victima unei înșelăciuni și s-a adresat poliției.
În cauză a fost înregistrată o plângere pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Liteni, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.














