La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din localitate, administrator al unei firme de prelucrare a lemnului, cu privire la dispariția unei drujbe din hala societății.
Din primele verificări, s-a stabilit că motofierăstrăul marca Stihl ar fi fost sustras de pe un raft din interiorul punctului de lucru situat pe strada Izvorul Alb.
Inițial, persoana vătămată nu a putut indica un suspect, fiind deschis un dosar penal pentru furt.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, a fost identificat autorul: un bărbat de 41 de ani din Câmpulung Moldovenesc, care lucra ca zilier pentru firma respectivă.
Audiat de anchetatori, acesta a recunoscut fapta, susținând că a recurs la acest gest deoarece ar fi avut de primit aproximativ 1.200 de lei pentru munca prestată, aspect confirmat ulterior și de angajator.
Motofierăstrăul a fost recuperat de polițiști și restituit proprietarului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt.













